Din cuprinsul articolului
Noutate absolută pentru tinerii mediciniști. Proaspăt ales în funcția de președinte al Academiei de Științe Medicale, cu 90 de voturi pentru și trei împotrivă, prof. dr. Mircea Beuran a prezentat luni dimineața principalele linii directoare pentru următorii patru ani.
Academia de Științe Medicale este o instituție publică care se ocupă cu cercetarea medicală și farmaceutică. Are un număr de 190 de membri titulari, 36 de corespondenți, 60 de membri de onoare din țară și un număr destul de mare de membri de onoare din străinătate, cetățeni străini sau români care au a doua cetățenie în străinătate și care au niște rezultate deosebite în activitățile lor.
O parte din cei care au condus cercetarea, cei care conduc discipline de vârf, cei care au adus îmbunătățiri și au promovat școala românească, au o vizibilitate bună și naţională și internațională sunt cei care intră în această Academie de Științe Medicale.
Cercetarea, un domeniu subfinanțat, trebuie pusă în prim plan, prin „tehnologie nouă și bani mulți”
„În primul rând, cercetarea nu se poate face fără tehnologie nouă și fără bani mulți. Lucrul acesta nu îl poate compensa inteligența noastră. Suntem inventivi, lucrăm, avem foarte multe noutăți, dar, din nefericire, nu putem… și ceea ce găsim ca un element de dezvoltare în cercetare să putem să-l continuăm acasă.
Dacă se poate discuta de ceva, este ca să centralizăm aceste zone de cercetare științifică, să putem să le susținem, pentru că cercetarea științifică are nevoie de susținere permanentă, iar cu tehnologiile vechi nu poți să aduci un progres nou, iar acest progres nou nu poate fi decât întreținut permanent.
(…) Acum ați văzut că se robotizează foarte mult. Toate lucrurile acestea noi căutăm să le promovăm și să aducem foarte multe lucruri la zi prin foarte multă activitate, cum era odată, de la om la om, dar totodată şi a promova rezultatele lor.
Vreau să vă spun că acum, în decembrie – așa, ca o ultimă noutate -, se pune în final o mână care este robotizată, electronizată, pentru cei care au amputații de braț. Această proteză, care este și umanizată și robotizată, am scos-o să fie mai ieftină pe piață, iar modul de lucru al acestei proteze este prin lipirea ei la membrul viu, iar tot ce comandă creierul individului respectiv se traduce prin mișcările acestei mâini, care este o proteză. Este un lucru nemaipomenit și va fi în ajutorul foarte multora, al celor care au accidente de muncă, accidente de circulație, alte tipuri de accidente și își pierd o jumătate din braţ”, a declarat profesorul Beuran, potrivit RADOR.
Potrivit lui Beuran, ASM va dezvolta cursuri de educaţie medicală pentru a face cunoscute rezultatele din domeniul inteligenţei artificiale.
„Vrem să pregătim, începând cu semestrul II al anului universitar, adică, din martie anul viitor, cursuri de educație medicală, pentru a face cunoscute rezultatele din domeniul inteligenței artificiale.
Vrem să se înceapă cu un ABC, să se înțeleagă ce înseamnă inteligență artificială în medicină și, totodată, să putem să înțelegem că această inteligență artificială se dezvoltă aplicat pe diferite specialități, nu este un en gros, ea va trebui să fie în gândirea medicului în așa fel încât fiecare individ este un univers. Acest univers biologic nu poate fi pus la grămadă.
Deci, medicul care va apela la inteligența artificială va trebui să cearnă ideile pe care i le dă calculatorul, să vadă cât se pot aplica la pacientul pe care îl are în față. Și lucrurile acestea nu se pot lua așa, am auzit sau deschid calculatorul sau telefonul și mi-a venit o idee.
Va trebui să facem școală cu treaba aceasta și, începând din martie anul viitor, vor fi cursuri, vor fi cursuri pentru toată lumea medicală, adică pe Zoom putem să dăm drumul la aceste cursuri ca oamenii să se inițieze, să cunoască și cei care sunt într-o etapă avansată de cunoaștere să-i constituim în grupuri de lucru, în așa fel încât să putem să dezvoltăm ideile pe diferitele specialități.
Totodată, să se înțeleagă care sunt și plusurile aceste inteligențe artificiale, dar și minusurile în această etapă de dezvoltare, pentru că prevede investigare, prevede aplicarea unor tehnici cu ajutorul inteligenței artificiale.”, a adăugat Beuran.
Reamintim că prof. dr. Mircea Beuran, fost ministru al Sănătății în 2003, în Guvernul Năstase, a fost achitat definitiv de Curtea de Apel București, în iulie 2023, în dosarul în care era acuzat că a luat mită 10 mii de euro pentru a scoate la concurs un post de asistent universitar pe perioadă determinată.
Mircea Beuran a fost achitat și în prima instanță, în noiembrie 2022.
În aprilie 2020, Medicul Mircea Beuran a fost trimis în judecată de procurorii DNA, acuzat fiind că a primit 10.000 de euro pentru a scoate la concurs un post de asistent universitar pe perioadă determinată. A fost denunțat atunci de un medic de la Spitalul Floreasca.
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…
Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…
Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…
Horoscop 25 noiembrie. Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…
Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…