Categories: Ştiri sănătate

Profesorul Constantin Dulcan: „Gândurile noastre au o chimie care ne poate îmbolnăvi sau ne poate îmbunătăţi sănătatea”

Profesorul Constantin Dulcan a explicat cum este posibil să ne facem rău singuri. Reputatul neurolog spune este extrem de important, fiind în mare parte responsabil pentru ce ni se întâmplă.

Potrivit spuselor sale, atunci când o boală apare, factorii ereditari au influenţă în proporţie cel mult 10%, iar restul, adică majoritatea, ţine de stilul şi condiţile de viaţă.

”Procentele sunt diferite pentru cât moştenim ereditar şi cât este dependent de viaţa pe care o ducem. Procentul ereditar este între 5 şi 10%.

Să spunem că unul care a avut ereditar, antecedente, un cancer, ar putea să facă din acest motiv, dar restul de 90% intră în stilul de viaţă, în condiţiile de viaţă şi pe care le putem evita”, a explicat profesorul Dulcan, la Antena 3.

Cum ne facem rău singuri

”Modul de a gândi este extrem de important. Ştim că gândirea noastră înseamnă idei, emoţii, sentimente, acţiune.

Prin studii de laborator, s-a observat că anumite cuvinte, ante-gânduri, ante-idei sau acţiuni ori emoţii au un efect pozitiv asupra stării noastre de sănătate şi anume: favorizează aceste gene ale longevităţii sau tinereţii şi invers.

Alte cuvinte, gânduri, idei au efect nociv asupra organismului. De ce? Pentru că, pe de o parte, în momentul când gândim noi emitem o energie care are coloratura gândurilor noastre: pozitivă sau negativă, dar are şi o chimie care corespunde structurii noastre biochimice şi care, în clipa în care vorbim despre o gândire pozitivă, este cea care ne favorizează genele şi ale sănătăţii, şi ale tinereţii, şi ale longevităţii.

Prof. Constantin Dulcan: „Câmpul energetic al iubirii conectează, aduce pace, linişte”

Deocamdată nu ştim dacă întinerim neapărat, dar ştim că lucrul ăsta favorizează starea noastră de sănătate. Iubirea şi iertarea sunt cele două imperative pe care ni le-a lăsat Iisus, de aceea eu spun că principiile învăţăturii lui Iisus sunt superpozabile pe ştiinţa timpului nostru.

Cele două principii: iubirea şi iertarea. Câmpul energetic al iubirii este cel care conectează, aduce pace, aduce linişte.

Dar de ce iertarea? Pentru că iertarea înseamnă o emitere sub raport biochimic, o stare de stres înseamnă o emitere de cortizol în exces, iar cortizolul în exces blochează neurogeneza, deci refacerea neuronilor şi a la long ne putem trezi cu Alzheimer, cu o boală neurodegenerativă, adrenalina face vasoconstricţie la nivelul vaselor de la cord, de la creier şi ne putem trezi cu hipertensiune, cu tulburări de puls, în final cu accente vasculare cerebrale.

Deci, iată o chimie care este nefavorabilă”, a explicat profesorul Constantin Dulcan.

Recent Posts

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

28 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

59 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

o oră ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 ore ago

Citeste si: