Categories: Expertul zilei

Prof. Vlad Ciurea: „Există un punct al Lui Dumnzeu în creier. În genomul uman este implementat Tatăl Nostru”

Profesorul Vlad Ciurea a declarat că există un punct al Lui Dumnzeu în creier, acest lucru fiind dovedit științific.

„A fost verificat. Există un punct al Lui Dumnezeu în partea interioară a creierului frontal. Ulterior au început tot felul și tot felul de alte studii. Cu cât știința a evoluat mai mult, cu atât s-au descoperit mai multe elemente de credință în interiorul creierului”, a spus medicul.

Totodată, acesta a precizat că evoluția științei a permis descoperirea mai multor aspecte ce țin de credință.

„Știința a început să împingă credința înainte. În genomul uman este implementat Tatăl Nostru, ca rugăciune, care duce creierul românilor înainte. Un alt savant spunea că Tatăl Nostru deschide funcționalitatea glandelor. Pe timpul rostirii rugăciunii, toate glandele endocrine se desfac și pornesc organismul. De la locomotivă se transmit toate comenzile”, a spus doctorul Vladimir Ciurea la Antena 3.

Cauza care duce la cancer

Profesorul Vlad Ciurea a vorbit la un moment dat despre tumorile cerebrale, cea de-a treia cauză principală de deces asociat cancerului la adulții tineri.

”Tumorile cerebrale reprezintă 85% până la 90% din totalitatea tumorilor primare ale sistemului nervos central (SNC). În fiecare an, se estimează că aproximativ 37.400 de persoane din Uniunea Europeană sunt diagnosticate cu tumori cerebrale şi se produc aproximativ 28.900 de decese, anual din aceasta cauza.

În întreaga lume, aproximativ 176.000 de noi cazuri de tumori cerebrale şi alte tumori SNC au fost diagnosticate în anul 2022, cu o mortalitate estimată de 128.000.

Tumorile cerebrale primare maligne reprezintă circa 1–2% din totalul tumorilor nou diagnosticate și aproximativ 2% din totalul deceselor asociate cancerului.

Acestea reprezintă cea de-a treia cauză principală de deces asociat cancerului la adulții tineri, a scris medicul Vlad Ciurea, pe o rețea socială, cu ceva timp în urmă.

”În meseria mea de neurochirurg, nu am reușit niciodată sa găsesc răspunsul la întrebarea nedreaptă: “de ce se îmbolnăvesc oamenii de cancer?”, însă, mereu am răspuns că ar trebui sa îl prevenim.

Cele 10 porunci ale creierului

Am sa va scriu mai jos, cele 10 porunci ale creierului, pentru a preveni apariția acestei boli îngrozitoare la nivel cerebral, pentru că, dragii mei, sănătatea este cel mai neprețuit lucru pe care îl putem avea in aceasta viața.

– “Cine se trezește de dimineața, departe ajunge!”

– “Aerul curat, sănătate pentru creier.”

– “Te miști, deci, exiști!”

– “Ziua bună se cunoaște după dușul de dimineață”

– “Micul dejun, luat în liniște”

– “Sănătatea din ceașcă: ceaiul!”

– “Zâmbet pentru o sănătate mai bună”

– “Alimentele ușoare, ideale pentru masa de prânz”

– “Masa de seară, cât mai ușoară”.

– “Somnul dulce mult aduce!”

Închei aceasta postare, rugându-va sa nu lăsați chiar și o mică modificare „pe mâine”, întrucât mâine poate fi deja târziu. Uitați de acel „ultim fum”, lăsați pe raft alimentele despre care știți că nu sunt sănătoase, beți mai degrabă un pahar de apă în defavoarea unuia cu suc acidulat şi ieșiți să faceți o plimbare în parc când este frumos afară.

Sănătate tuturor!”, a adăugat medicul, potrivit Antena 3.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

5 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: