România s-a poziționat pe harta medicinei personalizate din Europa, găzduind prima Conferință de Medicină Personalizată, pe data de 19 octombrie, invitatul principal fiind profesorul american Richard Ablin, pionier în domeniul imuno-oncologiei și cel care a descoperit antigenul specific prostatic (PSA).
La conferința de înalt nivel științific au participat, alături de numeroși lideri de opinie din medicina românească, o serie de nume mari ale medicinei personalizate din Europa: Elmar Nimmesgern (director general adjunct al Unității de Medicină Personalizată din cadrul Directoratului de Cercetare și Inovare din Comisia Europeană), Denis Horgan (director executiv Alianța Europeană de Medicină Personalizată), profesorul Hans Lehrach (Max Plank Institute for Human Genetics), John Milne (director în cadrul National Institute for Bioprocessing, Research and Training), Paul Cornes (European School of Oncology).
De asemenea, în programul conferinței a fost organizat un simpozion-satelit despre accesul la terapiile biologice în România, în prezența doamnei Sol Ruiz, președinte al Grupului de Lucru Medicamente Biologice din cadrul Agenției Europene a Medicamentului. Gazda ambelor zile a fost dr. Marius Geantă, Președinte și Co-Fondator Centrul pentru Inovație în Medicină.
“Medicina personalizată își propune asigurarea tratamentului potrivit, pentru pacientul potrivit, la momentul potrivit. Și de prima dată”, a explicat profesorul Richard Ablin, în speech-ul cu care a deschis conferința.
“Implementarea medicinei personalizate poate fi din ce în ce mai rapidă, pe măsură ce medicii, pacienții și ceilalți actori implicați în domeniul sanitar vor fi din ce în ce mai educați în acest domeniu”, a spus profesorul Richard Ablin, care a identificat și 5 pași de urmat pentru adopția rapidă și pentru maximizarea potențialului medicinei personalizate:
Tema accesului la inovație preocupă în mod special comunitatea medicală, în contextul în care un studiu recent anunțat la Congresul Societății Europene de Oncologie Medicală arată că peste 5.000 de pacienți europeni cu melanom malign metastatic nerezecabil nu au acces la noile tratamente personalizate și la noile imunoterapii aprobate în ultimii 5 ani.
“Medicina personalizată nu este un vis, nu este încă pe deplin o realitate, dar este cu siguranță o necesitate”, a concluzionat profesorul Richard Ablin.
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…