În cursul zilei de astăzi a fost organizat simpozionul „Biodinamica – o abordare transdisciplinară” – organizat de Centrul Internaţional de Biodinamică, în parteneriat cu Academia Română. Simpozionul urmăreşte lansarea iniţiativei de agregare a unor grupuri de cercetare pentru abordarea provocărilor biomedicale majore.
În cadrul simpozionului a fost prezent și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care și-a manifestat încrederea că România are șanse reale să ajungă în topul țărilor din lume dacă va pune bazele unui corp profesional puternic de cercetare a funcționării celulelor.
“Îmi amintesc cum am început să studiez medicina cu ani în urmă şi am început cu biologia celulară. Apoi ştiinţa a avansat, încetul cu încetul, cu biologia moleculară şi acum suntem implicaţi din ce în ce mai mult în studierea funcţionării celulelor”, a afirmat prof. Rafila, citat de Agerpres.
“Cred că dezvoltarea în ţara noastră a unui corp profesional puternic, format din medici, biologi, fizicieni şi biochimişti, care studiază aceste mecanisme şi care dezvoltă modele de bune practici şi publică articole despre cercetările lor va aduce România mai repede în fruntea ţărilor din Uniunea Europeană şi din întreaga lume în acest domeniu”, a completat ministrul.
Aceste studii ar putea schimba radical practicarea medicinei în următorii an, potrivit specialiștilor.
“Va fi, în opinia mea, una dintre cele mai importante provocări, în următorii 10 ani, alături de dezvoltarea inteligenţei artificiale în medicină. Eu cred că obiceiurile, comportamentele noastre referitoare la practicarea medicinei vor fi radical schimbate de această dezvoltaree”, a menționat prof. Rafila.
Organizat de Centrul Internaţional de Biodinamică, în parteneriat cu Academia Română, simpozionul “Biodinamica – o abordare transdisciplinară” marchează 20 de ani de la înfiinţarea institutului şi are ca scop consolidarea unui pol de excelenţă transdisciplinară în biodinamică şi în domenii conexe pentru accelerarea inovării în analiza multidimensională, cu înaltă rezoluţie spaţială, a dinamicii celulare.