Sari la conținut

Prof. Mărmureanu, despre cutremurul de 7,8 grade: Nu am mai văzut aşa ceva

Un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade s-a produs luni dimineață în sud-estul Turciei, în apropiere de granița cu Siria, lăsând mii de morți, mii de răniți și zone întinse devastate, zeci de persoane fiind de temut prinse sub dărâmături.

Prof. Gheorghe Mărmureanu a declarat în acest context că nu a mai văzut niciodată ca o zonă să fie lovită de un cutremur de peste 7,5 pe Richter la scurt timp după un cutremur asemănător.

„Sincer să vă spun, nu am mai văzut aşa ceva ca după un cutremur mare să avem altul tot atât de mare după câteva ore. Eu am lucrat foarte mult timp cu colegii din Turcia şi printre blocurile pe care le văd la televizor mă plimbam cu ei, când eram mai tânăr. De multe ori, nu am înţeles filosofia lor de gândire a acestora cutremure.

Pentru că aceste cutremure de suprafaţă au o acceleraţie foarte mare şi produc deplasări mari. Vrancea este un sistem tectonic de mare adâncime, iar cutremurele au alte efecte, adică lucrează pe perioade lungi, pe când aici, vedeţi, sunt cutremure de suprafaţă unde sunt frecvenţe mari şi perioade mici.

Şi când eram cu ei acolo aveam discuţii. Dar dacă ne uităm pe harta Turciei vedem că e o propagare de la est la vest şi propagarea asta merge până aproape de Spania, traversează toată Marea Mediterană, o parte de Africa, şi e o situaţie altfel decât ce ştim. Am spus întregii lumi, Vrancea noastră nu este influenţată cu nimic de cutremurele din Turcia”, a declarat profesorul Gheorghe Mărmureanu la Antena 3 CNN.

Sursa foto: România TV.net

S-au simţit ceva mişcări, dar Vrancea niciodată

Profesorul Mărmureanu a mai precizat că seismele produse în Turcia nu influenţează activitatea seimică din România.

„Este cu totul altceva. S-au simţit ceva mişcări, dar Vrancea niciodată. Am lucrat cu ei (n.r. turcii) şi am avut planuri comune. Îmi pare rău de ei. Eu nu cred că magnitudinea asta de 7,8 este corectă. Mi se pare mai mare. Sunt convins că a fost mai mare. Pentru că totdeauna au greşit cu două sau trei diviziuni.

La cutremure de o asemenea magnitudine trebuie gândită altfel proiectarea. Când ai asemenea cutremure de suprafaţă, frecvenţele sunt foarte mari, iar tipul de structuri trebuite altul ales”, a mai declarat Gheorghe Mărmureanu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel