Din cuprinsul articolului
Prof. Dr. Vlad Ciurea, secretul unui creier sănătos: În aciditate se dezvoltă boli groaznice
Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, medic primar neurochirurgie şi director ştiinţific al Spitalului Clinic SANADOR, a dezvăluit care este alimentul care „ar trebui scos acum din dietă pentru a funcționa creierul”.
Întrebarea i-a fost pusă în cadrul podcastului „Acasă la Măruță”, moderat de Cătălin Măruță pe YouTube.
Prof. Dr. Vlad Ciurea, secretul unui creier sănătos: Am renunțat total la acest aliment
Răspunsul neurochirurgului Vlad Ciurea a fost prompt: consumul de cârnați, de mici trebuie redus sau chiar eliminat din alimentație.
„Cârnatul trebuie scos, cârnatul gras. Sunt mare amator de mititei, dar, îmi pare foarte rău, până la vârsta dumneavoastră (n.r. i se adresează lui Cătălin Măruță, care are 44 de ani), după această vârstă, cu măsură.
De poftă. Nimeni nu spune că de poftă nu avem voie”, a precizat Vlad Ciurea.
Mai mult, în afară de cârnați, trebuie eliminat și zahărul, care este toxic.
„Zahărul este un toxic. Zahărul adevărat, ăsta super, super rafinat, este toxic. Am încercat și eu cu stevia, nu mi-a plăcut.
Acum am găsit aceste pliculețe cu zahăr verde. Sau dacă fac cafea, până mă pregătesc, cafeaua se răcește, pentru că nu ai voie în cafea fierbinte, și pun miere. Mierea este miere”, a explicat medicul Vlad Ciurea în podcastul lui Cătălin Măruță.
În aciditate se dezvoltă boli groaznice
Renumitul neurochirurg atrage atenția și cu privire la apa pe care o consumăm.
„Eu pledez pentru apa cât mai alcalină. Cu cât înaintăm în vârstă, devenim tot mai acizi. Viața, supărările, necazurile, pierderile în familie, mâncarea, toate duc la asta. În aciditate se dezvoltă acele boli groaznice despre care mi-e jenă să spun numele.
Medical le spunem neoplazii, iar în aciditate se dezvoltă toate bolile grave ale creierului, cărora noile spunem neurodegenerative. Adică nu mai funcționează normal. Parkinson, Alzheimer.
Toate aceste, și favorizează și accidentele vasculare cerebrale. De aceea trebuie să bei apă cât mai alcalină. Eu beau o apă alcalină”, a mai spus Vlad Ciurea.