Prof. Dr. Vlad Ciurea: Există un centru al credinței în mijlocul creierului. De ce credeți că toți sfinții aceia din biserici au pictată o aureolă în jurul capului, și nu al mâi­nilor sau al picioarelor?

Prof. Dr. Vlad Ciurea: Există un centru al credinței în mijlocul creierului. De ce credeți că toți sfinții aceia din biserici au pictată o aureolă în jurul capului, și nu al mâi­nilor sau al picioarelor?

Profesorul universitar doctor Alexandru Vlad Ciurea, unul din cei mai buni neurochirurgi din România și autorul a nu mai puțin de 23.000 de operații pe creier, a vorbit despre modul în care sănătatea creierului poate să susțină sănătatea întregului organism.

Profesorul Ciurea nu s-a ferit să vorbească despre subiecte mai puțin uzitate de oamenii de știință, precum Dumnezeu sau rugăciunea și efectele ei asupra stării de sănătate. Sau despre mitul tinereții fără bătrânețe în contextul actual și influența tehnologiei, atât pozitivă, cât și neagtivă, asupra creierului uman și a relațiilor interumane.

Într-un interviu pentru Formula AS, profesorul Vlad Ciurea a afirmat că e momentul ca știința și credința să meargă „mână în mână”.

Prof. dr. Vlad Ciurea, despre legătura creierului cu Dumnezeu

„De ce credeți că toți sfinții aceia din biserici au pictată o aureolă în jurul capului, și nu al mâi­nilor sau al picioarelor? Encefalul nostru are un câmp electromagnetic care este dovedit. Care, în plus, este atât de puternic, încât, dacă s-ar pune electrozi, acesta ar putea ține aprins un bec.

Or, despre acest câmp magnetic s-a spus că este legătura noastră cu divinitatea, că este interfața dintre lumea noastră și cea spirituală. Neurologii lucrează adesea cu un aparat numit RMN funcțional, care e capabil să arate cantitatea de hidrogen și de apă din creier și, în funcție de asta, să evidențieze structurile și den­sitățile creierului.

Ei bine, acest aparat a de­monstrat că, la măicuțele care se roagă în timpul testării, la persoanele supercredincioase, anumiți centri din creier se aprind, devin foarte activi.

Mai mult, sunt voci în știință care vorbesc de un centru al credinței în mijlocul creierului. E vorba de un anumit nucleu de profunzime, extrem de sensibil la marile emoții posibile, despre care s-a constatat că este foarte activ și în trăirile religioase.”

Despre efectul rugăciunii asupra vindecării

„Este deja un lucru dovedit că atunci când crezi într-un medicament, un doctor, un cuvânt, o formă de divinitate, forțele cerebrale se mobilizează altfel în scopul învingerii bolii.

Un exemplu foarte bun sunt eu însumi. Am avut nenorocul să mă îm­bol­năvesc de covid. Am făcut, spun medicii, o formă medie, dar vă asigur că am avut toate simpto­mele. Sunt foarte des întrebat cum a fost. Rău! Am trecut prin iad. Și a fost cu atât mai greu, cu cât sunt medic, știam exact ce se întâmplă în organismul meu. Creierul meu era într-o stare de confuzie. M-am mobilizat însă cu par­­tea care rămăsese lucidă, ca să înving boala, să su­­­pra­viețuiesc, să nu pierd.

(…) La o mobilizare mentală, la a atinge o stare de meditație mentală. Elimini orice zgomot din jurul tău, telefoane, televizoare, forfotă, și te mobilizezi cu tot creierul pe care îl ai. Îți definești clar niște scopuri, cum e cel de a te vindeca, pe care apoi le repeți ca pe o rugăciune.

Aceste rugăciuni repetate duc la o meditație, care e favorabilă creierului și în­vingerii bolii. Nu avem nicio certitudine în ce pri­vește existența unei divinități. Dar lumea biologică e prea bine organizată ca să nu bănuim că există ceva în spatele acestei perfecțiuni. Și, văzând ca medic efectele ex­traor­dinare pe care cre­dința le are asupra orga­nismului uman, nu pot decât să spun că e mai bine să credem.”

Prof. dr. Vlad Ciurea, despre capacitatea incredibilă de refacere a creierului

„Creierul are capacități de refacere in­credibil de mari. Lumea medicală abia începe să le des­copere. Pe de altă parte, neuronii sunt ca niște soldăței care stau pregătiți să intre pe rând în luptă. În viața de zi cu zi, alternăm continuu activitățile inte­lectuale. Acum citim, acum socotim, apoi scriem sau ne reamintim, sau analizăm și tot așa.

Sunt părți din creier care se liniștesc și apoi se activează con­tinuu, sunt forme de menajare a creierului. Între­barea care rămâne e, desigur: cât din creier func­țio­nează? Ei bine, dacă funcțio­năm cu 30% din capa­citate, e suficient ca să fim deștepți, chiar la un pas de a ne apropia de partea de sus a inteligenței uma­ne.”

Prof. dr. Vlad Ciurea, despre mitul tinereții fără bătrânețe

„Dacă luăm în consi­derare Biblia, de un­de aflăm că ființa umană e proiectată să trăiască și 300 de ani, atunci nu, nu e o îndrăzneală să ne gândim la asta. Cre­ierul ar avea resurse. Am primit în dar de la Dumnezeu aceas­tă coroană de neu­roni. Problema e că toată lumea visează la elixirul de viață lungă, dar nu facem mai nimic ca să o menajăm.”

Despre influența tehnologiei asupra vieții noastre: „Am uitat să ne îmbrățișăm, să dansăm corp la corp, să ne atingem, să ne strângem de mână”

„Sigur că ne influențeză, nu putem să ne sus­tragem efectelor ei. Pe de-o parte, devenim din ce în ce mai deștepți. Aplicând zilnic atâtea tehnologii, ajungem să facem mult mai multe conexiuni, să ne dezvoltăm mental.

Ne folosim mai mult creierul, dar devenim mai comozi. Facem totul apăsând pe-un buton. Cu cât folosim mai multă tehnologie, cu atât uităm să ne descurcăm de unii singuri: uităm tabla înmulțirii, uităm numerele de telefon, uităm să ne orientăm prin oraș fără GPS.

Am uitat să mai scriem de mână, scriem tot mai urât. Or, caligrafia duce la o coordonare între ochi, mână și creier. Este triunghiul descris de Descartes. Câți dintre noi mai citesc o carte azi? Câți mai cumpără un ziar?

Eram la un moment dat în Germania, într-o gară, și s-a anunțat anularea unui tren. Mă uitam cum toți au rămas acolo, așteptând noi instrucțiuni prin mega­foane. Am fost singurul care s-a dus la informații, a căutat alt tren și a plecat mai departe.

Uneori, sun­tem atât de conectați la tehnologie, că ne pierdem inventivitatea și empatia, ne izolăm social, ne de­sensibilizăm. Exemplul cel mai bun sunt cuplurile așezate față în față, la restaurant, fiecare cu ochii în te­lefon. Am uitat să ne îmbrățișăm, să dansăm corp la corp, să ne atingem, să ne strângem de mână. Ne transformăm în niște mici roboței, ușor, ușor, ne dezumanizăm. În fața acestor realități, nu am decât un sin­gur îndemn. Să ne întoarcem la noi în­și­ne și la natură!”