Sari la conținut

Prof. dr. Monica Pop: ”Orice om are celule canceroase în sânge. Dar se îmbolnăvesc doar cei care fac aceste greșeli care scad imunitatea”

Cu toții avem celule maligne în organism dar sunt eliminate de sistemul imunitar. Când imunitatea scade, celulele canceroase încep să se acumuleze și apar tumorile canceroase, potrivit prof. dr. Monica Pop.

Cunoscutul medic oftalmolog a explicat, în cadrul unei emisiuni la TV, de ce scade imunitatea și se ajunge la cancer. ”Imunitatea scăzută îi caracterizează pe români, în mod special. Factorii care duc la scăderea imunității sunt: depresia, boala secolului, lipsa celor minimum 6 ore de somn și alimentația, adică lipsa proteinelor. Un medic infecționist spunea că niciodată să nu pleci de acasă fără să mănânci proteine, un ou sau puțină brânză sau iaurt. De asemenea, vaccinul antigripal e foarte eficient. Eu îl fac de 8 ani și niciodată nu am avut nicio răceală puternică, nici când făceam chimioterapie și aveam imunitatea scăzută”.

Medicul a vorbit și de perioada în care a luptat cu cancerul și ce gânduri i-a trecut prin minte când a aflat diagnosticul. ”Când am aflat diagnosticul, primul lucru la care m-am gândit și a fost o mare prostie, era să nu fac nimic. E o tâmpenie foarte mare, dar omul trece prin tot felul de stări în fața unei asemenea vești. Era o mare greșeală dacă persistam în ideea de a nu face nimic. Apoi, m-am decis să fac tratamentul, deși nu a fost ușor, și nu am lipsit nicio zi de la spital, lucru pe care îi sfătuiesc pe toți oamenii care au această boală. Să își găsească o ocupație, să nu se gândească la boală și să nu vorbească deloc de boală”, a explicat dr. Pop care a ținut să precizeze că această maladie nu este incurabilă.

În ceea ce privește simptomele, prof. dr. Monica Pop a avertizat că boala nu are simptome evidente și că, inițial, a avut niște ușoare tulburări digestive pe care le-a confundat cu sindromul colonului iritabil. De aceea, e bine ca orice om să își facă un set de analize și investigații, chiar dacă are impresia că e sănătos.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel