Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan a avut amabilitatea acordării unui interviu de colecție cotidianului Evenimentul Zilei.
Profesorul, aflat în urma celei mai recente lansări de carte, ”Creierul și mintea Universului”, a vorbit despre cele mai noi descoperiri personale în materie de Univers și energie personală.
A căutat să înțeleagă sensul lumii și a ajuns să intersecteze știința cu spiritualitatea și să demonstreze că ceea ce gândim creează Universul în care existăm. Invidia, răutatea, competiția acerbă, egoismul, orgoliul și dorința de răzbunare, la care se adaugă și stresul generat de o societate ultratehnologizată, favorizează tot soiul de boli cronice și ne scurtează viața, repetă aproape obsesiv profesorul Dumitru Constantin Dulcan, în timpul interviului cu Evenimentul zilei.
Vă prezentăm o parte a acestui interviu fabulos, materialul integral îl găsiți apăsând acest LINK – AICI.
– Ileana Ilie Ungureanu, redactor EVZ: Autosugestia este foarte la modă în ziua de azi. Înțeleg că împărtășiți ideea că am putea fi mai sănătoşi doar prin puterea gândului.
-Fără îndoială. Gândul este cea mai puternică forță din Univers. Gândul a creat lumea. La început a fost cuvântul și cuvântul era cu Dumnezeu. Cuvântul înseamnă logos, știință, model, proiect, informație. Nimic nu există în Universul ăsta fără ca mai întâi să fie un gând, să fie o informație. Au spus-o alții mult înaintea mea: Universul pare mai degrabă a fi un gând, decât o mașină perfectă. Un gând de creator. Noi nu știm originile lumii, nu avem cum să le știm. Și atunci ori admitem că există un Univers inteligent necreat, dar după logica noastră simplă ceva nu poate exista fără să fie creat, pentru că în mintea noastră toate lucrurile au început și sfârșit. Ori, dacă Universul a apărut acum 5 miliarde de ani, ce a fost la început nu o să știm niciodată. Acesta e adevărul absolut. În rest, ne mulțumim cu adevăruri parțiale. Și în limitele unui adevăr parțial ne construim această existență, în care dacă păstrăm bunul simț și rațiunea ne putem înțelege, dacă nu… e vai de viața noastră, așa cum pare să și fie uneori.
”Ceea ce gândesc eu vă poate influența pe dumneavoastră”
– Ce vă revoltă cel mai mult şi mai mult în vremurile în care trăim?
-Violența lumii, pe care noi o tot răspândim prin Univers. Și care distorsionează funcționarea Universului. Ne mai mirăm de ce e secetă, de ce vin inundații, de ce se întâmplă uragane?! În momentul în care gândim emitem un câmp energetic, iar acest câmp se duce în spațiu. Gândul se duce până în cel mai îndepărtat colț din Univers. Ceea ce gândesc eu vă poate influența pe dvs., dacă gândim pe aceeași lungime de undă. Gândul se înmulțește și are un efect benefic sau unul nociv asupra tuturor acelor creiere care sunt pe lungimea de undă a creierului meu. Răspândim pur și simplu răul în lume. Victor Hugo spunea că ura este iarna lumii. Ura înseamnă cancer, înseamnă boală.
– Apropo de exces, observăm foarte des că lăcomia, deși se naște din dorința de a obține ceva, nu e satisfăcută de obținerea acelui ceva. E ca o groapă fără fund. Lăcomia e o boală?
-A fi lacom înseamnă a avea mai mult decât îți trebuie. Moderația e antidotul lăcomiei. De ce să ai zece case, dacă îți trebuie doar una. Dacă toate bunurile sunt limitate și noi suntem o sumă de oameni, atunci tot ceea ce este exces într-o parte înseamnă minus în altă parte. Asta o spun marii economiști, nu eu. Inegalitate duce la revoltă, revolta duce la război. Omenirea ar trebui să aibă o logică, o moderație în gândire.
– Să vorbim și despre traumă… când am auzit prima oară de traumă, m-am gândit la lucruri extreme. Dar înțeleg că trauma poate să însemne inclusiv faptul că suntem tot timpul agasați de mesaje care vin către noi în continuu și pe toate canalele. Poate fi și ritmul în care trăim.
-Într-o societate în care sunt foarte multe interese nu putem să evităm stresul, dar totul depinde de maniera în care noi reacționăm față de o traumă, față de un stres. Dacă spunem că toate vin și toate trec, această neimplicare față de traumă, față de stres, este singura noastră condiție să supraviețuim.
Tot interviul cu prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan se găsește AICI.
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…