Din cuprinsul articolului
Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan a avut amabilitatea acordării unui interviu de colecție cotidianului Evenimentul Zilei. Vă prezentăm o parte a acestui interviu fabulos, materialul integral îl găsiți apăsând acest LINK – AICI.
Scopul vieții noastre este căutarea fericirii, dar ce este fericirea? Sunteți fericit?
Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan: În sens rațional, da. În sens afectiv nu pot să mă laud totdeauna. Fericirea este sentimentul împlinirii complete a propriei tale ființe psihologice. Am o dorință, mi-am satisfăcut-o, mă simt împlinit. Mâine o să am însă o altă dorință. Și atunci, la un moment dat, fericirea înseamnă de fapt o continuă căutare a dorinței de a te simți împlinit.
Este sentimentul de plenitudine pe care îl ai în fața vieții. În viața asta se știe că pe pământ nu poți să fii doar fericit. Nu există numai fericire, există și suferință. Caracterul trecător al lucrurilor trebuie să fie mereu în gândul nostru. Dacă stăpânim rațional lumea, nu doar pasional-afectiv, putem să trăim bine în ea, să ne acomodăm ei, dar dacă nu putem să depășim momentele dificile din viață prin rațiune, vom fi mereu nefericiți.
Dar cum putem păstra, statornic și consistent, setul de valori esențiale – compasiune, bunătate etc. -, rămânând în același timp flexibili?
Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan: A fi om înseamnă să ții seama de tot ceea ce ați enumerat dvs. Iar în fața dificultăților sociale unii recomandă să le ignori. Nu sunt ale tale, sunt ale lumii. Fiecare să suporte propriile lui neajunsuri, pentru că până la urmă este destinul fiecăruia și în destinul tuturor intră și fericirea și nefericirea. Să nu reacționăm în maniera aia în care durerile lumii ar fi durerile noastre.
Ce mă interesează pe mine, de exemplu, om din România, să știu ce s-a întâmplat în Patagonia, unde nu știu cine s-a sinucis? De ce trebuie să fiu eu implicat în toate nefericirile și nenorocierile lumii? A fi informat este o necesitate, dar a face abuz de informație e altceva. Adeseori asistăm la dezinformări și nu la informări.
Și eu am vreo cale să mă apăr?
Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan: Da, cum spun americanii: vrei să nu faci demență, taie jurnalul de știri. Nu te mai uita la el. Citește. O lectură zilnică amână demența cu 10 ani. Pe de altă parte nu poți să trăiești pe lumea asta ca un om pustnic, ai nevoie să știi. Eu mă uit la știri, dar îmi dau seama de tot soiul de stupidități pe care sunt obligat să le suport numai pentru a ști ce se întâmplă mâine sau ce s-a întâmplat în lumea asta.