Categories: Ştiri sănătate

Prof. Constantin Dulcan – acesta este modul în care ajungem să ne facem rău singuri! Ne afectează sănătatea!

Reputatul neurolog Constantin Dulcan ne atrage atenția asupra modului în care gândim. Potrivit marelui profesor, gândirea este cea care ne influențează ceea ce ni se întâmplă în viață.

Potrivit profesorului neurolog, atunci când apare o boală, factorii ereditari au influenţă în proporţie cel mult 10%, iar restul, adică majoritatea, ţine de stilul şi condiţile de viaţă.

”Procentele sunt diferite pentru cât moştenim ereditar şi cât este dependent de viaţa pe care o ducem. Procentul ereditar este între 5 şi 10%.

Să spunem că unul care a avut ereditar, antecedente, un cancer, ar putea să facă din acest motiv, dar restul de 90% intră în stilul de viaţă, în condiţiile de viaţă şi pe care le putem evita”, a explicat profesorul Dulcan, la Antena 3.

Reputatul medic a explicat, apoi, cum gândurile ne influenţează starea de sănătate şi a precizat că fiecare emoţie are propriul câmp energetic.

Concret, câmpul energetic al iubirii aduce pace, linişte. Stresul, în schimb, duce la secreţia de cortizol în exces, hormon care blochează neurogeneza, ducând la apariţia bolilor neurodegenerative.

”Modul de a gândi este extrem de important. Ştim că gândirea noastră înseamnă idei, emoţii, sentimente, acţiune.

Prin studii de laborator, s-a observat că anumite cuvinte, ante-gânduri, ante-idei sau acţiuni ori emoţii au un efect pozitiv asupra stării noastre de sănătate şi anume: favorizează aceste gene ale longevităţii sau tinereţii şi invers.

Alte cuvinte, gânduri, idei au efect nociv asupra organismului. De ce? Pentru că, pe de o parte, în momentul când gândim noi emitem o energie care are coloratura gândurilor noastre: pozitivă sau negativă, dar are şi o chimie care corespunde structurii noastre biochimice şi care, în clipa în care vorbim despre o gândire pozitivă, este cea care ne favorizează genele şi ale sănătăţii, şi ale tinereţii, şi ale longevităţii.

Prof. Constantin Dulcan: „Câmpul energetic al iubirii conectează, aduce pace, linişte”

Deocamdată nu ştim dacă întinerim neapărat, dar ştim că lucrul ăsta favorizează starea noastră de sănătate. Iubirea şi iertarea sunt cele două imperative pe care ni le-a lăsat Iisus, de aceea eu spun că principiile învăţăturii lui Iisus sunt superpozabile pe ştiinţa timpului nostru.

Cele două principii: iubirea şi iertarea. Câmpul energetic al iubirii este cel care conectează, aduce pace, aduce linişte.

Dar de ce iertarea? Pentru că iertarea înseamnă o emitere sub raport biochimic, o stare de stres înseamnă o emitere de cortizol în exces, iar cortizolul în exces blochează neurogeneza, deci refacerea neuronilor şi a la long ne putem trezi cu Alzheimer, cu o boală neurodegenerativă, adrenalina face vasoconstricţie la nivelul vaselor de la cord, de la creier şi ne putem trezi cu hipertensiune, cu tulburări de puls, în final cu accente vasculare cerebrale.

Deci, iată o chimie care este nefavorabilă”, a explicat profesorul Constantin Dulcan.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: