România, nepregătită în pragul sezonului gripal. Ce îi împiedică pe cercetătorii români să pună pe piață serul?
Vasile Dîncu, ministrul apărării, a oferit câteva răspunsuri la cele mai importante întrebări legate de acest ser, dar și de alte proiecte pe care le are pe lista de așteptare Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
Cât mai trebuie să aștepte cercetătorii pentru a putea dezvolta un proiect important, dezvoltarea de vaccinuri gripale?
Astăză, 26 ianuarie 2022, Vasile Dâncu, ministrul apărării, a fost prezent la Institutul Cantacuzino. Acesta a declarat că se vizează un parteneriat cu zona privată din România în ceea ce privește producerea de vaccinuri, seruri și producerea de medicamente.
„Vizăm un parteneriat în ceea ce privește producerea de vaccinuri, seruri și producerea de medicamente, un parteneriat cu zona privată din România. Avem în România, a mai rămas și o parte din sistemul de producție a medicamentelor cu componentă publică, dar ne interesează și un vast proiect de parteneriat, pentru ca Institutul Cantacuzino să fie un fel de centru, de creier pentru cercetare și pentru testare, în fine, pentru a ajunge și la marea producție. În acest moment, m-am bucurat să constat că există foarte multe proiecte”, a declarat ministrul.
„Există proiecte care țin de viitor, proiecte care înseamnă și în lupta legată de pandemie. Am observat, de exemplu, că în ultima vreme achiziția de echipamente a dus, de exemplu, spre o distribuție angro, de exemplu, de vaccinuri, unde avem o capacitate de depozitare de peste 5 milioane de doze de vaccinuri. Este un lucru care nu este simplu, pentru că pentru a acredita un asemenea depozit nu este vorba de un simplu frigider, ci este vorba de condiții extraordinar de complicate pentru a fi acreditat”, mai spune Vasile Dîncu.
Vasile Dâncu mai spune că institul Cantacuzino are potențial să dezvolte proiectul unui vaccin gripal, dar infrastructura nu permite desfășurarea proiectului.
„O să mă lupt să schimbăm unele din regulile care există în acest moment şi care nu fac atractivă munca într-o asemenea echipă de specialişti. Sper să reuşim asta. Un lucru fundamental, pe care l-a raportat domnul comandant Oancea, a fost acela că acest institut, cunoscut în lume pentru cercetare fundamentală, trebuie să facă un pas foarte important spre cercetare aplicată şi spre producţie, pentru că este nevoie, în momentul acesta şi deţine un know-how care este la nivel internaţional, nu este numai la nivelul nostru. Cele mai importante proiecte înseamnă proiectul unui vaccin gripal. Din păcate, nu avem infrastructura, avem oameni, avem cercetarea, avem know-how-ul, dar nu avem infrastructura care să ne poată permite.
Trăim … vedem aici un univers care ţine mai ales de arhitectura istorică, să zicem aşa, de zona monumentelor şi mai puţin de zona unor clădiri care să poată să aducă această infrastructură la nivelul la care putem produce la nivel internaţional”.
Pentru ca proiectele să poată fi duse până la capăt, ministrul spune institutul de cercetare va primi sprijinul Guvernului şi al Ministerului Apărării Naţionale.
„Sunt foarte multe proiecte la care participă, au o listă foarte mare de proiecte pe care le-au câştigat colegii mei de aici. Sper ca să reuşim să îi ajute şi Guvernul, şi ministerul, sper să reuşim să îi sprijinim şi noi ca să îşi poată duce munca la bun sfârşit şi să creeze acest pas, această ambiţie în plus la care visăm noi în cadrul acestui institut. O să îi sprijinim din partea ministerului naţional, potrivit Antena 3.