Procedura modernă și rară în Europa destinată afecțiunilor cardiace, la unul dintre cele mai mari spitale din România

Spitalul bucureștean care se poate mândri cu o nouă intervenție în portofoliul său, destinată pacienților cu anumite afecțiuni cardiace și care nu se realizează la multe spitale din Europa.

Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti devine unul dintre puţinele centre din Europa unde se face chirurgie cardiacă endoscopică. Pacienţii pot fi operaţi în Blocul Operator Central, unde există aparatura de ultima generaţie necesară acestui tip de intervenţie – a explicat coordonatorul echipei medicale, doctorul Cătălin Constantin Badiu. El spune că este vorba de o tehnică superioară chirurgiei cardiace minim invazive.

Pacienţii cu anumite boli cardiace vor putea fi operaţi printr-o procedură endoscopică la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Intervenţia chirurgicală este mai simplă, iar recuperarea mult mai rapidă pentru pacienţi, întrucât oasele toracelui nu sunt afectate deloc. Coordonatorul echipei medicale, doctorul Cătălin Badiu, a explicat pentru Rador cum decurge această procedură.

”Pe lângă incizia cu care operăm pacientul mai facem una mică, prin care introducem endoscopul, cu care intrăm până la nivelul structurii cardiace respective, pentru a vedea exact zona care trebuie operată. Camera cu ajutorul căreia sunt redate pe monitor structurile cardiace nu numai că măreşte zona operată, dar o şi redă tridimensional. Procedura endoscopică de tratare a valvei mitrale e un beneficiu real şi semnificativ pentru pacient, deoarece structurile osoase ale toracelui nu sunt afectate deloc.” Medicul a mai adăugat că astfel de operaţii nu pot fi făcute tuturor pacienţilor care suferă de o boală a valvei mitrale.

Prin introducerea operaţiilor de chirurgie cardiacă endoscopică, Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti devine unul dintre puţinele centre din Europa unde se practică acest gen de intervenţii.

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

25 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

55 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: