Sari la conținut

Procedura care reduce cu 70% riscul cancerului de colon

Cancerul intestinului gros sau colorectal (colon şi rect) este al treilea tip de cancer ca frecvenţă atât la bărbaţi, cât şi la femei. Acesta definește o aglomerare, la nivelul intestinului gros, de celule cu morfologie anormală care cresc și se multiplică rapid, formând tumori.

Din păcate, boala evoluează mult timp fără simptome, de aceea screeningul este foarte important pentru depistarea în faze incipiente, când poate fi tratată.

Colonoscopia este cel mai bun examen pentru screeningul cancerului de colon și conform unui studiu recent poate reduce riscul maladiei cu 70%.

Testul presupune introducerea unui endoscop cu care se poate vizualiza întregul colon. Are o sensibilitate înaltă și avantajul că, în cazul depistării unor tumori, acestea pot fi îndepărtate.

Prezintă, însă și unele dezavantaje: este cel mai costisitor test pentru screeningul cancerului de colon, necesită o pregătire specială din partea pacientului (curățarea colonului), crează disconfort.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel