Anual, 20.000 de copii se nasc prematur în România. În perimetrul UE, țara noastră deține, de ani buni, primul loc în topul țărilor cu cea mai mare rată a mortalității infantile, 8,8 la 1.000 de nou-născuți vii (15%), față de media Uniunii Europene, de doar 3,7%
Dana Lascu
Principala cauză de mortalitate infantilă este prematuritatea, care înregistrează o creștere semnificativă în aproape toate țările lumii. Ce-i drept, acum copiii prematuri au mai mari șanse de supraviețuire decât aveau în anii ‘90, dar totul depinde de îngrijirile pe care le primesc înainte de a se naște și în primele ore de viață. 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri (între 24 și 32 de săptă- mâni) supraviețuiesc, în țările dezvoltate, în timp ce în regiunile slab dezvoltate, 90% dintre acești copii mor. (n.r. – Raport WHO, Born too soon/Născut prea devreme, 2012).
Unul din 10 copilași, născut prea devreme
Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, este pentru prima dată în ultimii 25 de ani când rata mortalității infantile în Româ- nia nu înregistrează nicio scădere, menținându-se la un nivel îngrijoră- tor de mare. „Nașterea prematură este o continuă provocare în medicina maternofetală din România. Potrivit legislației, din 2012 încoace, nașterea este expulzia nou-născutului după 24 de săptămâni de gestație. (…) În România, aproape 3% din nașterile premature se desfășoară sub 32 de săptămâni. (…) Aceasta reprezintă 67% din cauza mortalității prenatale”, a explicat dr. Cristian Poalelungi, medic specialist în obstetrică-ginecologie, la primul Congres al Clubului Regal al Medicilor din România. Potrivit acelorași statistici, în țara noastră „70% din nașterile premature au loc în intervalul 34 – 37 de săptămâni”. „Din nefericire, aceste procente sunt legate și de impactul socio-economic. Într-adevăr, din punct de vedere al dotării am crescut, dar asta nu rezolvă problema de fond, a sărăciei”, a spus prof. dr. Antoniu Ionescu Crîngu, medic primar Obstetrică-Ginecologie.
Cauzele care duc la nașterea înainte de termen
Practic, la noi, unul din zece copii se naște înainte de termen, are o greutate mult sub cea normală și, de multe ori, varii probleme de sănătate. Acești nou-născuți au nevoie de îngrijiri speciale din prima clipă de viață. Considerată o mare problemă de sănătate, prematuritatea este din ce în ce mai frecventă, din mai multe cauze: creșterea vârstei mamelor, sarcinile multiple obținute după tratamente de infertilitate, consumul matern de droguri, fumatul, consumul de alcool, stresul etc. La acestea se adaugă mai multe cauze medicale din care decurg și complicații:
● cauze generale: febra, lupus, anemie, boli cardiovasculare, boli endocrine, neurologice sau digestive; vârsta mică a mamei (sub 16 ani) sau prea mare (peste 40 de ani), greutatea sub 45 de kilograme, antecedente obstetricale (chiuretaje etc.).
● cauze materne: uter malformat, sinechie uterină, fibrom, infecții urinare, traumatisme.
● cauze ovulare: sarcina multiplă (gemeni sau tripleți), malformații, infecții, existența unei singure artere ombilicale.
Ce analize trebuie să faci ca să ții sarcina sub supraveghere atentă
Să știți că de cele mai multe ori elementul infecției este cel care declanșează lanțul care poate să ducă la naștere prematură. După părerea mea, trebuie supraveghere din acest punct de vedere, în sensul elementelor de inflamație, iar pericolul cel mai mare îl prezintă cazurile cu membrane rupte prematur, cu mult înainte de termen”, a explicat dr. Alexandru Anca, la Congresul Clubului Regal al Medicilor. De aceea, expertul spune că sarcina trebuie supravegheată din primele săptămâni când este obligatoriu să te prezinți la obstetrician.
Analize și consultații
O parte din analize pe care le fac gravidele sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, dacă aveți calitatea de asigurat, sunteți în evidența unui medic de familie și primiți trimiteri pentru analize de la acesta sau de la medicul specialist. La primul consult, de obicei cel ginecologic, se va face un examen al secreției vaginale și un frotiu cito-diagnostic Babeș- Papanicolau. Este recomandată, de asemenea, o ecografie pelvină, pentru a stabili vârsta sarcinii, localizarea acesteia, dacă este vorba de o sarcină unică sau multiplă (gemeni, tripleți). Ecografiile se vor repeta, pe tot parcursul sarcinii, la un interval de 4- 6 săptămâni sau chiar mai rar, dacă medicul o cere. De asemenea, în primul și al doilea trimestru se vor efectua morfologii fetale, pentru descoperirea unor eventuale afecțiuni fetale, placentare, uterine etc. Totodată, încă de la primul consult, gravidei i se va măsura tensiunea arterială și pulsul matern, operațiuni repetate la toate consulturile ulterioare, pentru a preveni complicațiile grave care pot surveni.
Alte teste obligatoriu de făcut
● Hemoleucograma completă, hemoglobina, hematocrit – în cazul în care se depistează o anemie, care poate duce la pierderea sarcinii, aceasta va fi corectată prin tratament.
● Grupa de sânge și Rh-ul-atât ale viitoarei mămici, cât și ale tatălui copilului; dacă există o incompatibilitate de grup sau de Rh, care pot duce la pierderea sarcinii, se poate controla prin tratament.
● Glicemia – pentru depistarea unui diabet preexistent sau gestațional, care pot duce, ambele, la pierderea sarcinii.
● Sumar de urină, urocultură și antibiogramă (la cererea ginecologului). Orice valoare anormală va fi interpretată de obstetrician și, dacă este necesar, va fi corectată prin tratament.
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…