Din cuprinsul articolului
Problemele de sănătate ale Regelui Charles. Dacă ținem cont că Palatul Buckingham este un adevărat maestru în acoperirea bolilor membrilor Familiei Regale, nimeni nu va ști exact dacă Regele Charles al-III-lea are probleme de sănătate, scrie TheList. Și totuși…
De exemplu, în cazul prințului Philip, publicul a primit asigurări că se simte bine, atunci când a fost internat în spital cu mai puțin de două luni înainte de moartea sa. Știrile despre prințul William infectat cu Covid-19 au devenit publice doar la câteva luni după. De asemenea, problemele de sănătate ale Reginei Elisabeta a II-a au fost minimalizate de Buckingham, până aproape de moartea ei.
Suveranul Marii Britanii este cel mai vârstnic monarh care a urcat vreodată pe tronul Regatului Unit. Deși este o performanță impresionantă, vârsta lui, 75 de ani, ridică unele întrebări privind starea sănătății. Părinții Regelui Charles fost longevivi, așa că se poate presupune că Regele Charles are gene bune și ar putea trăi mulți ani de-acum înainte.
Regele Charles s-a confruntat cu dureri severe de spate când era încă prinț. În 1991, prințul Charles a trebuit să renunțe la multe dintre angajamentele regale din cauza durerilor de spate, despre care doctorul său a spus ulterior că au fost cauzate de probleme degenerative ale discurilor intervertebrale.
Înainte ca medicul său să dezvăluie acest lucru, Charles anunța că joacă ultimul meci de polo deoarece îi agrava durerile de spate. Avea doar 42 de ani la acea vreme și nu este clar dacă a suferit o intervenție chirurgicală sau a făcut terapie pentru a scăpa de durere.
Charles a suferit mai multe accidente la polo. În 1990, și-a fracturat brațul drept după ce s-a trezit la capătul greșit al calului, în copitele acestuia.
În 1993, prințul de Wales s-a trezit cu dureri severe de spate după ce avut probleme în timpul unui joc, suferind o leziune a coloanei vertebrale.
În 1998, Charles a plecat la vânătoare și a căzut, fisurându-și o coastă. Cel mai periculos incident a avut loc în 2001, în timpul unui meci de polo cu cei doi fii ai săi, Prințul Harry și Prințul William, când a căzut de pe cal.
În 2003, prințul Charles s-a rănit în timp ce punea garduri vii în grădinile de la una dintre proprietățile sale și a avut nevoie de o ”operație obișnuită”. Se pare că aceasta operație a fost pentru a rezolva o hernie.
Herniile sunt frecvente și se întâmplă atunci când o parte a unui organ intern sau a unui țesut se umflă printr-o zonă slabă a mușchilor, adesea în timpul unei întinderi, potrivit Bibliotecii Naționale de Medicină. Cele mai multe hernii apar în abdomen, iar intervenția chirurgicală repară deschiderea din peretele muscular.
Acea procedură ”minoră și de rutină” a avut loc în 2008 și a implicat o pată pe partea laterală a nasului, a relatat Associated Press. Și părinților săi le-au fost îndepărtate excrescențe necanceroase similare de pe față în anii anteriori.
Regele Charles a fost testat prima dată pozitiv la coronavirus la sfârșitul lui martie 2020, în timp ce boala se răspândea în întreaga lume. El a avut simptome ușoare, dar a rămas în stare bună de sănătate, a declarat Clarence House la acea vreme.
El a fost testat pozitiv pentru COVID-19 pentru a doua oară în luna februarie. După ce s-a autoizolat, și-a reluat îndatoririle regale o săptămână mai târziu.
Regele Charles are o afecțiune necunoscută care îi provoacă umflarea mâinilor. Astfel, fotografii dintr-o călătorie din 2019 în Insulele Solomon au arătat amploarea problemei. De câțiva ani încoace, presa s-a întrebat despre degetele și mâinile umflate ale regelui. O posibilă cauză a umflării mâinilor a fost prezentată în acest articol de Doctorul zilei.
Nu există informații oficiale despre diagnosticul său, dar, în general, medicii au spus că acest simptom poate fi cauzat de mai multe probleme.
Bolile cardiace, hepatice și renale sunt cauze comune ale umflăturilor, dar de obicei implică întregul corp, a declarat Dr. Jeffrey Linder, șeful departamentului de medicină internă de la Northwestern Medicine din Chicago.
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…
Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…
Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…