Din cuprinsul articolului
Imaginea zilei vine dintr-un salon al spitalului de copii Grigore Alexandrescu din capitală, unde un copil doarme întins pe pardosea.
Micuțul a fost supus unei intervenții chirurgicale ce a presupus o grefă de piele la o mână și a fost internat 4 zile în spital.
Un angajat al spitalului a surprins momentul în care micuțul se odihnea pe jos, din cauza căldurii insuportabile.
”Uneori, când intram în salon, la băiat, îl găseam dormind pe jos. Din cauza căldurii insuportabile din cameră, copilul pleca din pat și se ducea instinctiv și se culca pe podeaua rece.
Cred că se ajunge și la temperaturi de 30 de grade, deoarece nici ferestrele nu sunt dotate cu storuri sau draperii. Aer condiționat este doar pe hol. Dar dacă deschizi ușa salonului pentru a-l răcori, riști să iasă pacientul minor afară, că pe copii îi ții mai greu.
În mod normal, pacienții care au plăgi deschise ar trebui să stea în saloane dotate cu sistem de climatizare care nu doar ventilează și răcoresc aerul, dar îl și sterilizează”, a descris situația un cadru medical.
Reacția managerului
„Nu există aer condiționat. Nici nu avem voie să montăm unități de aer condiționat în saloane unde sunt pacienți cu plăgi deschise. Ar exista riscul apariției infecțiilor.
Aerul trebuie filtrat. Dar în saloane există o temperatură acceptabilă, pentru că sunt răcorite indirect. Pe holuri sunt montate aparate de aer condiționat de 24.000 BTU.
În România, vara e cald. Nimeni nu e perfect” a explicat pentru Libertatea managerul Spitalului de Urgență pentru copii Grigore Alexandrescu, Alexandru Ulici.
Băiețelul a fost externat. „Din fericire, nu a fost supus niciunei intervenții chirurgicale”, dar trebuie să vină periodic la tratament, spune unul dintre medicii care cunosc cazul. Majoritatea pacienților internați aici nu au însă norocul ăsta, continuă doctorul. „Avem cazuri grave, cu arsuri pe suprafețe mari, care nu se pot ridica din pat și e extrem, extrem de cald”, a explicat medicul.