Din cuprinsul articolului
Oamenii de ştiinţă brazilieni au făcut primele teste pe primul vaccin care poate vindeca dependenţa de cocaină. Calixcoca vizează inhibarea efectelor de dependenţă date de cocaină sau „crack” pentru a prelungi abstinenţa consumatorilor care se străduiesc să renunţe la dependență.
Acest proiect a câştigat săptămâna trecută un premiu în valoare de 500.000 de euro din partea companiei farmaceutice Eurofarma, care finanţează soluţii inovatoare „de mare impact” în sectorul sănătăţii. Nu este vorba vorba despre un leac miraculos anti-cocaină, ci de o soluţie pentru toată lumea.
Calixcoca „îi ajută pe dependenţi să producă anticorpi care împiedică drogul să acţioneze asupra creierului”, a explicat psihiatrul Frederico Garcia, coordonatorul acestui proiect condus de Universitatea Federală din Minas Gerais (UFMG).
Concret, acest vaccin urmăreşte să blocheze senzaţia de plăcere pe care cocaina o provoacă atunci când acţionează asupra unei zone a creierului cunoscută sub numele de „circuitul recompensei”, relatează AFP, citată de Agerpres.
În cadrul testelor efectuate pe animale, oamenii de ştiinţă au observat o producţie semnificativă a acestor anticorpi anti-dependenţă, cu puţine efecte secundare.
Calixcoca este însă primul proiect de acest gen din America Latină. „Dacă testele clinice vor arăta că este eficient şi dacă va fi aprobat de autoritatea de reglementare în domeniul sanitar, Anvisa, acesta va fi primul vaccin anti-cocaină şi chiar anti-drog din lume, utilizat ca medicament”, a subliniat Frederico Garcia.
Spre deosebire de alte vaccinuri care folosesc componente biologice, antigenul, substanţa care declanşează reacţia imunitară pentru a produce anticorpi, este realizat din componente chimice concepute în laborator. Cu două avantaje: procesul de producţie costă mai puţin şi nu este nevoie să se respecte lanţul frigorific pentru transport.
Vaccinul ar completa aceste strategii multidisciplinare, ajutând, spre exemplu, la evitarea recidivelor imediate după o perioadă de tratament. Chiar dacă testele clinice se dovedesc concludente, „nu este un panaceu”. Calixcoca se adresează pacienţilor „abstinenţi, care sunt hotărâţi să rămână astfel”, a subliniat specialistul.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…