Sari la conținut

Primul transplant de cord din acest an din România. Beneficiarul este un bărbat de 40 ani, donatorul avea 15 ani

Primul transplant de cord din România în anul 2020 a avut loc la Târgu Mureș

Specialiştii Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, coordonaţi de doctorul Horaţiu Suciu, au efectuat, luni, primul transplant cardiac din acest an din România, beneficiar fiind un bărbat de 40 de ani, în stare critică.

„În cursul acestei după-amieze am efectuat o intervenţie de transplant cardiac unui pacient în vârstă de 40 de ani, aflat în evidenţa clinicii noastre de peste un an, în stare clinică extrem de gravă şi care a avut şansa unui cord salvator, care a provenit de la un donator în vârstă de 15 ani declarat în moarte cerebrală la Spitalul Judeţean din Iaşi, un cord tânăr, un cord foarte bun, care a salvat o viaţă.

Ca întotdeauna, gândurile noastre merg spre familia donatorului, care, practic, era un copil, şi îmi dau seama prin ce trec, poate o uşoară alinare este că inima copilului continuă să bată şi va bate mult timp sperăm noi, pentru că intervenţia a fost o reuşită şi ne bucurăm de acest succes.

Sperăm să fie doar startul unei revigorări în activitatea de transplant, în special în cea de transplant cardiac, care, din păcate, nu se ridică la nivelul pe care ni l-am dori, cel puţin la numărul de intervenţii. Anul trecut s-au efectuat şase transplanturi cardiace, dar acesta este un semn că 2020 va fi un an mai bun, care va trebui să fie dublat de eforturi mai mari din partea organizatorilor de sănătate, care să finanţeze şi să sprijine această activitate mult mai bine ca până acum”, a declarat dr. Horaţiu Suciu.

Medicul a spus că acest cord tânăr s-a dovedit a fi rezistent şi nu a ridicat nicio problemă, rezistând foarte bine şi la perioada lungă de ischemie care s-a scurs de la prelevare la transplant, scrie Agerpres.

„După cum a pornit şi după cum se comportă, ne dă speranţa că va fi o reuşită. Timpul a fost destul de lung, a fost un efort extraordinar al MAI şi al SMURD, care au asigurat un transport mixt, din ce am înţeles, celelalte organe – ficatul s-a transplantat la Iaşi, plămânii, rinichii, la Bucureşti. A ajunge acest cord la Târgu Mureş a fost un efort deosebit, asta pot să subliniez, elicopterul a putut să zboare doar până într-o locaţie din judeţul Harghita, de unde a venit cu ajutorul Ambulanţei SMURD şi cu sprijinul Poliţiei, să ajungă cât mai repede, fiindcă timpul este preţios. A ajuns după două ore şi jumătate şi ne-am încadrat într-un timp care ne dă speranţe şi şanse pentru rezultatul acesta. Este primul transplant din acest an”, a afirmat dr. Suciu.

Acesta a precizat că sunt multe probleme în domeniul transplantului care ţin mai mult de organizare şi de dorinţa de a face schimbări.

„Poate că e un pic cam dificil de modificat o serie de reglementări, mă refer la finanţarea care este un pic cam mică pentru un transplant cardiac şi pentru care ne zbatem de multă vreme să crească în cuantum şi aceşti bani pe ce pot fi cheltuiţi, pentru că acest tip de finanţare este reglementat din anul 2005-2006, de când s-au introdus numeroase medicamente pe care nu putem să le achiziţionăm din banii de transplant şi aici sunt lucruri care pot fi îmbunătăţite. În rest, problema transplantului este una care depinde de mai multe verigi”, a mai spus dr. Horaţiu Suciu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel