Din cuprinsul articolului
Semne Omicron. Persoanele infectate cu noua variantă Omicron a virusului SARS-CoV-2 ar putea să audă primul simptom al bolii înainte să îl simtă, scrie The Sun.
O voce mai răgușită sau mai groasă decât de obicei ar putea fi cauzată de infectarea cu Omicron. Asta pentru că unul dintre primele simptome ale noii variante este ”mâncărimea în gât”, așa cum o descriu experții.
Directorul executiv al Discovery Health, cel mai mare asigurător privat de sănătate din Africa de Sud, Ryan Roach, a declarat săptămâna trecută că acesta este cel mai frecvent simptom cu care se confruntă pacienții infectați cu Omicron.
Mâncărimea în gât este de obicei urmată de congestie nazală, a spus el. Simptomele acestei variante includ tusea seacă și durere în partea inferioară a spatelui.
Aproximativ 89% dintre persoanele infectate cu Omicron în SUA prezintă același „semn” inițial – mâncărimea în gât, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din această țară.
Printre simptomele specifice variantei Omicron mai sunt, de asemenea, durerile musculare moderate, oboseala extremă, nasul înfundat și strănuturile.
Până în prezent, cei mai mulți pacienți infectați cu Omicron au prezentat o formă moderată a bolii, însă experții spun că noua variantă ar putea fi mult mai contagioasă, iar vaccinurile ar fi mai puțin eficiente.
Cercetătorul Octavian Jurma susține pe datele transmise de Ministerul Sănătății că până la finalul săptămânii tulpina Omicron va ajunge la 50% din cazurile noi depistate de infectare cu SARS CoV-2, în România.
”Raportul VOC (n.r. variante care determina îngrijorare) de azi ne arată că dintre cele 97 de secvențieri de săptămâna trecută (până în 26 dec) avem 10 cazuri noi, respectiv 10% din secvencțieri au fost Omicron.
Luni însă, a două zi după dumincă, au mai fost confirmate 13 cazuri noi, deci mai mult decât în toată săptămâna precedentă și azi avem un total de 38 de cazuri confirmate.
Dacă includem și cazurile de luni în calcul, ponderea Omicron este deja de 25% în România și va fi mai mult că sigur dominantă (pondere peste 50%) până la finalul săptămânii cu toate eforturile autoritailor de a cosmetiza situația.
Tot duminică a fost ultima zi de scădere a incidenței naționale și de luni ne aflăm într-un platou ușor ascendent”, susține Octavian Jurma într-un comentariu pe pagina sa de Facebook.
Medicul susține că în acest context ”petrecerile de Revelion cu număr mare de persoane și deschiderea școlilor rămân cei mai importanți factori de risc în perioada următoare”.
”Debutul valului 5 va este deja sesizabil pe indicatorii secundari însă va fi evident pe curbă oficială abia de săptămâna viitoare”, a mai scris acesta.
Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…