TU știi să te bucuri de prezent? Majoritatea oamenilor nu știu să se bucure de prezent pentru că sunt ancorați fie în trecut, fie în viitor.
„Beatrice, aș vrea să fac altfel lucrurile în viața mea dar am senzația că totul îmi iese pe dos, sunt nemulțumită de tot ceea ce fac, parcă am și uitat să mă bucur de prezent. Mă găndesc că lucrurile ar fi stat diferit astăzi dacă as fi luat alte decizii în trecut.”
Aud din ce în ce mai des aceste gânduri de la cei care au ales să-mi împărtășească experiența lor de viață în ședintele de terapie și doresc să schimbe în bine viața lor.
Te invit să te uiți în viața ta. Ți s-a intamplat și ție să simți așa?
Ce înseamnă să te bucuri de prezent?
Inseamnă să fii fericit, să te bucuri de viață pentru că noi, oamenii, putem experimenta fericirea doar în momentul prezent.
Dr. Andrew Newberg, un binecunoscut om de știință de la Universitatea Thomas Jefferson și Mark Robert Waldman, un expert în comunicare, susțin că viața vie centrată pe prezent ne poate schimba creierul. Cuvântul „prezent” are puterea de a influența reglarea tensiunii fizice și emoționale. A fi în prezent înseamnă a fi focusat AICI și ACUM în plenitidinea fiintei tale: fizic, mental și emoțional. Și ca să fii în prezent e nevoie să dai drumul trecutului, să faci pace cu el.
De ce este atât de important?
Pentru că trecutul te impiedică să-ți trăiesti prezentul, îți consumă toată energia cu care ar fi trebuit să te bucuri de prezent.
Crezi că te poți bucura de prezent dacă tu îți irosești energia pe fapte din trecut? Practic, energia ta în loc să fie focusată AICI și ACUM, în realitate este indreptată către trecut. Iar asta duce încet, încet la depresie care potrivit Organizatiei Mondiale a Sănătății este principala boală a secolului XXI. Depresia este de fapt orientarea cu totul către trecut și o lipsă de sens a prezentului.
Să faci pace cu trecutul este primul pas de la care trebuie să pornești ca să te bucuri de prezent.
Atunci când trecutul nu este rezolvat îl asociem cu vinovație, regrete, rușine și alte emoții negative. Ai observat că de cele mai multe ori când te duci în trecut, nu te focusezi pe experiențele frumoase din trecut, ci pe cele neplăcute? Practic, punem presiune pe noi, ne sabotăm singuri sau mai bine spus ne lovim cu stângul în dreptul. Deși poate părea dur, regretele sunt o irosire de timp pentru că nu ajută la nimic, ba dimpotrivă te impiedică să te bucuri de prezent. Regretele nu schimbă trecutul ci doar te blochează și te mențin în acele momente ca într-o buclă fără ieșire. Antidotul pentru regret este să încetezi să te învinovățești și să-ți dai voie să te bucuri de ziua de azi.
Nici vinovăția și nici rușinea nu-ți dau prea multe șanse să te bucuri de prezent.
De ce? Pentru că vinovăția vine și îți spune “ai facut ceva rau” iar rușinea vine și completează în mod eronat acest tablou al deznădejdii și îți spune “ești rău”.
A face ceva rău nu înseamnă că ești în esență rău. Faptul că ai făcut la un moment dat o alegere greșită nu anulează celelalte lucruri bune din viața ta. Suntem oameni și putem gresi iar “greșelile trecutului” ar fi bine să le luăm nu ca pe niște eșecuri ci ca experiențe de viață din care am învățat ceva.
Trecutul nu putem să-l schimbăm dar ceea ce putem face cu adevărat ca să ne vindecăm este să-i dăm o altă interpretare ca parte a unei lecții de viață.
Ce înseamnă să faci pace cu trecutul?
Să faci pace cu trecutul înseamnă să-l accepți așa cum a fost fără explicații inutile de genul “poate era mai bine dacă mă nășteam în altă familie…”. Să-l integrezi ca facând parte din tine și nu să-l ascunzi sub preș cu mult întalnita sintagmă “nu vreau să-mi amintesc”. De ce? Chiar dacă uneori nu ți-l amintești sau refuzi să ți-l amintesti, el face parte din tine, instalat adânc în subconșientul tău și continuă să îți ghideze prezentul.
Crearea unor alte scenarii despre modul în care ar fi trebuit sau nu ar fi trebuit să se petreacă lucrurile, nu îți oferă ameliorarea pe care o cauți. Știi de ce? Pentru că lucrurile așa s-au intamplat.
Ceea ce poți face în schimb este să găsești cel puțin un beneficiu din tot ceea ce s-a întamplat ca și lecție de viață; fie că ai devenit un părinte mai iubitor și mai apropiat de copiii tăi evitând să repeți greșeala părinților tăi, fie ai devenit o persoană puternică care nu te-ai lasat învins(ă) de nici un fel de obstacol în îndeplinirea țelurilor tale, fie că poți oferi ajutorul celorlalți într-o manieră profundă înțelegând mai bine emoțiile lor. Când ieși din cercul tău și privești din afară obiectiv, îți dai seama că în urma fiecărei experiențe chiar și dureroase ai învățat ceva.
De-a lungul experienței mele de psihoterapeut și coach, am văzut oameni care trecând prin diferite suferințe, au ințeles că viața nu se termină aici. Au ințeles că este mai important să te bucuri de prezent decât să traiești în trecut sau în viitor; au înțeles că, trecând printr-o astfel de situație au devenit mai puternici deși au fost momente în care nu credeau că se vor mai ridica vreodată și cu toate astea au facut-o.
În felul acesta și-au oferit o nouă sansă să fie fericiți și pentru că viața a înțeles mesajul, le-a oferit cu adevărat șansa să fie fericiți și să întalnească oameni care să-i aprecieze la adevarata valoare.
In următorul articol de săptamâna viitoare, vă voi arăta care sunt concret cei 7 pași necesari pentru a vă împăca cu trecutul și a merge mai departe cu viitorul.
Sursa foto: Unsplash
Beatrice Enachescu este Psiholog si Psihoterapeut și un cunoscut Trainer si Speaker Motivațional. Are o experiență vastă în domeniul dezvoltării personale, comunicării și afacerilor. Este membru al Asociației de Hipnoterapie si Psihoterapie cognitiv-comportamentală, are formări complementare în terapia schemelor cognitive și terapia sistemică de cuplu și familie. Autorul articolului este și inițiatorul proiectului Viața la Prezent.