Din cuprinsul articolului
Neuralink, compania de cipuri cerebrale a lui Elon Musk, a prezentat primul său pacient care mișcă un cursor pe un computer cu ajutorul unui dispozitiv implantat.
Într-o transmisiune în direct de nouă minute pe X, fostul Twitter, Noland Arbaugh folosește cursorul pentru a juca șah online. Pacientul a fost paralizat sub umeri în urma unui accident de scufundare și a primit implantul de cip în ianuarie.
Scopul companiei este de a conecta creierul uman la computere pentru a ajuta la rezolvarea unor afecțiuni neurologice complexe.
„Operația a fost super ușoară”, a declarat dl Arbaugh în timpul prezentării, potrivit BBC.
Neuralink a prezentat un videoclip de nouă minute, în care pacientul mișcă un cursor pe ecranul unui laptop doar cu puterea minții. Imaginile îl arată jucând șah și oprind muzica de pe laptop.
Arbaugh a primit implantul în luna ianuarie și poate controla un mouse de computer folosindu-și doar gândurile, a spus Musk luna trecută.
Musk a spus anterior că scopul cipului cerebral este de a permite persoanelor cu dizabilități, precum Stephen Hawking, „să comunice mai repede decât un licitator”.
El a susținut, de asemenea, că cipul ar putea să trateze obezitatea, autismul, depresia și schizofrenia.
„Operația a fost foarte ușoară. Am fost externat după o zi. Nu am tulburări cognitive”, a spus Arbaugh în videoclipul difuzat pe platforma de socializare X, referindu-se la procedura de implantare.
Arbaugh a spus că „practic renunțasem la jocul Civilization VI, dar voi mi-ați dat posibilitatea să fac asta din nou și am jucat timp de opt ore în acea zi”.
„Mi-a schimbat deja viața”, a mai spus bărbatul.
Cu toate acestea, Arbaugh spune că noua tehnologie „nu este perfectă” și că „s-au confruntat cu unele probleme”. „Nu vreau ca oamenii să creadă că acesta este sfârșitul călătoriei, mai este mult de lucru, dar mi-a schimbat deja viața”, a adăugat el.
Compania Neuralink, pe care Musk a înființat-o ca entitate de cercetare medicală în 2016, își propune să revoluționeze modul în care persoanele cu dizabilități interacționează cu lumea.
Tehnologia folosită în cazul lui Noland Arbaug implică un proces de implantare, prin care un robot inserează electrozi sub formă de fire în creier, permițând comunicarea directă între activitatea neuronală și dispozitivele de calcul.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…