Din cuprinsul articolului
Vaccinul Covid la copii. Copiii cu vârste cuprinse între 12-15 ani, pentru a căror vaccinare, Agenția Europeană a Medicamentului a autorizat, ieri, folosirea serului produs de Pfizer-BionTech, vor putea fi imunizați împotriva COVID-19, în primul centru mobil de vaccinare din Capitală, destinat adolescenților.
Amenajat de Primăria Sectorului 4 în parcul Lumea Copiilor (zona rotondă), în imediata apropiere a centrului de vaccinare de la Palatul Național al Copiilor, noul centru mobil va avea două puncte de imunizare, în care se va administra serul produs de Pfizer-BionTech.
Centrul mobil va fi deschis zilnic, în intervalul orar 08:00 – 20:00, timp în care copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani vor putea fi vaccinați împotriva COVID-19, cu acordul părinților/reprezentanților legali.
Aceștia îi vor însoți, de altfel, pe copii și vor completa formularele pe care le vor primi de la registratorii centrului. Ulterior, copiilor li se va administra prima doză a vaccinului, în aceeași cantitate de 0,3 ml utilizată și pentru imunizarea adulților, după care vor rămâne sub supraveghere, într-o zonă de post-vaccinare, pentru un interval de 15 minute.
”Datele care reies din studiile efectuate arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați,” a explicat dr. Valeriu Gheorghiță, potrivit hotnews.
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…