Noul coronavirus bântuia prin Europa încă din 2019! Primul caz de infecție cu noul coronavirus de pe acest continent a existat încă din luna decembrie a anului 2019, nu de la sfârșitul lui ianuarie 2020, cum se credea până acum.
Primul caz de transmitere de la om la om în Europa a fost considerat până acum un cetățean german care fusese infectat de un coleg chinez ce vizitase Germania între 19 și 22 ianuarie.
Însă un pacient diagnosticat cu pneumonie pe 27 decembrie, în apropiere de Paris, avea de fapt infecție cu coronavirus, a declarat medicul acestuia, relatează BBC News.
Doctorul Yves Cohen a declarat presei franceze că o mostră prelevată de la pacient la acea dată a fost testată recent, iar rezultatele s-au dovedit a fi pozitive pentru coronavirus.
Pacientul, un bărbat de 43 de ani care s-a recuperat complet de atunci, nu are nici cea mai vagă idee de unde ar fi putut lua virusul, în condițiile în care nu a călătorit în niciuna din zonele care la acea dată erau afectate de infecție, respectiv în China.
Asta înseamnă că virusul ar fi ajuns în Franța cu o lună mai devreme decât s-a crezut inițial. Până acum, primele trei cazuri de infecție cu Covid-19 din Franța au fost raportate pe 24 ianuarie, dintre acestea două vizau persoane care călătoriseră în Wuhan, iar a treia era un membru al familiei unuia dintre cei doi.
Medicul, care este șeful direcției urgențe la spitalele Avicenne și Jean-Verdier din apropiere de Paris, a mai spus pentru postul francez BFMTV că a revizuit recent dosarele celor internați cu simptome de gripă în perioada decembrie-ianuarie.
În total, a prelevat probe nazale de la 14 pacienți, iar dintre acestea un test a fost pozitiv. Pentru a se asigura că nu a fost vorba despre o greșeală, probele pacientului au mai fost testate de încă două ori, rezultatul fiind același-pozitiv pentru Covid-19.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…