Din cuprinsul articolului
În contectul pandemic actual, piața medicamentelor contrafăcute a fost alimentată mai mult ca niciodată. O serie de site-uri neautorizate pretind că vând tratamente eficiente pentru Covid-19, însă acestea reprezintă un adevărat pericol pentru sănătate, conform PRIMER.
PRIMER – care reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie de medicamente din ţară – atrage atenţia populaţiei să exercite maximum de vigilenţă şi prudență la achiziţionarea de medicamente, suplimente alimentare, dispozitive medicale, vaccinuri şi în general, orice preparat destinat sănătăţii, din alte surse decât cele autorizate.
“Din experienţa anilor precedenţi autorităţile şi companiile farmaceutice avertizează că perioada sărbătorilor este momentul în care ar putea fi puse în circulație produse destinate sănătății care sunt falsificate sau contrafăcute, pentru că se profită de buna credinţă a oamenilor şi de febra cumpărăturilor”, a explicat Dr. Dragoş Damian, Director Executiv PRIMER.
Totodată, pandemia de coronavirus a alimentat mai mult ca niciodată piaţa medicamentelor contrafăcute sau falsificate în acest an. Astfel, au apărut medicamente false anti-COVID care se vând ca “leacuri miraculoase” sau “descoperiri ştiinţifice revoluţionare” şi pretind că tratează sau vindecă boala provocată de noul coronavirus. Majoritatea acestor produse care pot afecta grav sănătatea se comercializează prin intermediul site-urilor online neautorizate sau neverificate, mizând pe teama şi pe nevoia disperată a oamenilor în a găsi soluţii împotriva acestei boli.
“Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că aproximativ 10% din medicamentele comercializate la nivel mondial sunt substandard sau falsificate. Alte statistici arată că în fiecare an îşi pierd viaţa circa 700 de mii de pacienţi pentru că utilizează astfel de preparate, fenomenul intensificându-se din cauza dezvoltării comerţului online”, a mai comentat reprezentantul PRIMER.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…