Din cuprinsul articolului
Semne care prevestesc avc. Atacul cerebral reprezintă a treia cauză majoră a mortalităţii la nivel mondial. Impactul bolii asupra individului este major, fiindcă poate duce la invaliditate pe viaţă.
Pentru a recunoaşte un eventual atac cerebral, utilizaţi algoritmul FBVT – Faţă, Braţ, Vorbire.
Semne care prevestesc un AVC
F – slăbiciune facială, victima are un zâmbet ciudat, iar gura sau ochiul poate fi lăsat în jos;
B – slăbiciune a unui braţ, victima poate ridica doar un braţ;
V – probleme de vorbire, victima nu poate vorbi clar sau nu poate înţelege ce i se spune;
T – este timpul să sunaţi la 112 pentru ajutor de urgenţă.
Puteţi constata şi alte simptome: slăbiciune bruscă sau rigiditate la nivelul feţei, al braţului sau al piciorului pe o parte sau pe ambele părţi ale corpului, pierdere subită sau tulburare a vederii la unul sau la ambii ochi, stare bruscă de confuzie, durere mare de cap bruscă, fără motiv evident, ameţeală, instabilitate sau cădere bruscă.
Ce să faceţi?
Priviţi faţa victimei. Rugaţi-o să zâmbească, dacă a suferit un accident vascular cerebral, va putea zâmbi doar pe o parte a feţei, cealaltă latură a gurii s-ar putea lăsa în jos.
Spuneţi-i victimei să îşi ridice ambele braţe. În caz de atac cerebral, poate ridica doar un braţ.
Verificaţi dacă poate vorbi clar şi dacă înţelege ce îi spuneţi.
Observaţi dacă răspunde corespunzător când îi adresaţi o întrebare.
Sunaţi imediat la 112 şi informaţi dispeceratul de urgenţă despre toate cele observate la victimă. Asiguraţi-vă că victima stă comod şi faceţi tot posibilul să o liniştiţi, până la sosirea ambulanței. Dacă persoana este conştientă, o puteţi ajuta să se întindă. Nu îi daţi să mănânce sau să bea, întrucât este posibil să nu poată înghiţi.