Sari la conținut

Primele semne ale unui ficat bolnav

semn de infarct
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Durere de stomac

Primele semne ale unui ficat bolnav. Specialiştii, citaţi de eHow, au realizat o listă cu principalele semne şi simptome care ne atrag atenţia că am putea avea probleme cu ficatul. 

1. Verificaţi culoarea tegumentelor, precum şi cea a urinei. O tentă gălbuie-roşiatică semnalează prezenţa unei afecţiuni a ficatului. Este vorba de apariţia aşa-numitului „icter”, care este principalul simptom al unei boli hepatice. Totodată, este bine să vă alarmaţi şi să mergeţi la medic în cazul în care scaunele devin deschise la culoare şi aveţi crampe abdominale, asemănătoare celor manifestate în cazul pacienţilor cu colon iritabil.

2. Şi în faza preicterică, dacă aveţi probleme cu apetitul sau se observă o inexplicabilă scădere în greutate, atunci ar fi bine să solicitaţi un set de analize (în principal verificarea transaminazelor şi a bilirubinei) care să clarifice dacă aveţi sau nu o disfuncţie hepatică (în general, pacienţii care au probleme cu ficatul devin anemici şi au senzaţii de ameţeală).

Primele semne ale unui ficat bolnav: culoarea unghiilor

3. Trebuie să verificaţi funcţiile ficatului şi în cazul în care vă simţiţi mai mereu balonat şi aveţi abdomenul mărit (aşa-numita „ascită”), care pune presiune pe diafragmă şi face dificilă respiraţia.

4. Examinaţi cu atenţie forma şi aspectul unghiilor. Dacă aveţi mici puncte albe şi semne de friabilitate, este posibil să aveţi probleme cu ficatul.

5. Dacă vă curge des sânge din nas sau vă răniţi foarte uşor este un semn că aveţi un deficit de proteine şi o anormalitate hepatică.

6. Este bine ca la examenul medical anual să testaţi polidipsia şi poliuria, adică sete excesivă şi urinarea frecventă, ambele putând indica o boală hepatică, simultan sau succesiv cu o afecţiune diabetică.

7. Potrivit specialiştilor, durerile frecvente de cap, ameţeala, spasmele, iritabilitatea şi depresia sunt indicii ale unei afecţiuni hepatice.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel