Primarul din București care a făcut anunțul că s-a îmbolnăvit de COVID-19: ”Din păcate, rezultatul este pozitiv.” Activitatea de lucru cu publicul din această primărie a fost suspendată.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat miercuri că a fost testat pozitiv pentru SARS-CoV-2.
„În cursul zilei de azi (n.r. – miercuri), am fost testat pozitiv pentru SARS-CoV-2. Nu am avut nicio problemă specială de sănătate, vreun simptom specific, până aseară când am început să mă simt rău. O durere de cap ce nu a cedat pe parcursul nopţii şi o stare generală de slăbiciune şi moleşeală. Dat fiind că starea de rău a continuat, dimineaţă, m-am prezentat pentru a fi testat. Din păcate, rezultatul este pozitiv. Am primit tratament pe care îl voi urma, bineînţeles. Mă simt mai bine, durerea de cap este tot mai scăzută, dar, desigur, trebuie să fiu atent şi în zilele următoare”, a scris edilul pe Facebook.
Negoiţă i-a îndemnat pe cei care au interacţionat cu el în ultima perioadă să fie atenţi la orice simptom şi chiar să se testeze.
„Şi să ştiţi că, şi dacă nu voi fi pe teren în această perioadă, rămân activ aici, aşa cum ne-am obişnuit şi sunt permanent în contact şi cu colegii mei. În acest sens, fac un apel către cei care ştiu că am interacţionat în ultimele zile să fie atenţi la orice semn sau simptom şi chiar să se testeze dacă au suspiciuni că ceva ar putea să nu fie în regulă”, a transmis el.
Un somn neîntrerupt este ceea ce mulți oameni își doresc. Și uneori să-l atingi nu…
Pensionarea pe caz de boală este un proces complex și important pentru cei care, din…
A mers de 10 ori la urgență, iar sfatul pe care l-a primit pacienta a…
Ce se întâmplă în corp dacă mănânci ceapă în fiecare zi. Această legumă este un…
A fost dezvăluită CHEIA încalzirii eficiente. Cheia încălzirii eficiente şi sigure a locuinţelor din Capitală…
Horoscop 20 noiembrie. Astrele predispun la relații armonioase, la energie bună în plan amoros și…