Din cuprinsul articolului
Conform datelor publice, Israelul va fi prima țară care va ieși din criza cornavirusului. Acest lucru este posibil prin faptul că această țară a atins deja pragul de 2 milioane de persoane vaccinate.
Persoana care a marcat numărul 2 milioane este o asistentă dintr-o maternitate. Conform AFP, preluat de Agerpres, la eveniment a participat și premierul Benjamin Netanyahu, prima persoană vaccinată din Israel.
Sunt cea cu numărul 2 milioane”, scris pe o mică pancartă pe care o ţinea în mâini asistenta medicală care a fost inoculată joi în oraşul Ramla, în apropiere de Tel Aviv.
Alături de ea, Netanyahu, în prezent în campanie electorală, a dat asigurări că Israelul va fi „prima ţară care va ieşi din criza corona”.
„Vedem luminiţa de la capătul tunelului”, a mai spus zâmbind prim-ministrul israelian, care a dat chiar el startul ambiţioasei campanii de vaccinare pe 19 decembrie, în direct la televiziune.
La începutul lui ianuarie, autorităţile sanitare estimau că două milioane de persoane vor primi ambele injecţii anti-COVID până la sfârşitul lunii. Până joi însă, numai 150.000 de persoane fuseseră inoculate cu ambele doze.
În paralel cu campania de vaccinare derulată contracronometru, Israelul înregistrează o recrudescenţă a numărului de cazuri de persoane contaminate, cu circa 9.000 de noi bolnavi raportaţi zilnic cu COVID-19.
Netanyahu a făcut apel joi la israelieni „să respecte măsurile de siguranţă”, în condiţiile în care în prezent este în vigoare al treilea lockdown de la începutul pandemiei.
În total, peste 523.000 de persoane au fost oficial contaminate cu noul coronavirus în Israel şi circa 3.850 au murit, potrivit ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii.
De mai bine de două săptămâni, israelienilor le sunt restricţionate deplasările la mai mult de 1 km de locuinţe, cu rare excepţii, bine motivate. Alte măsuri vizează restricţionarea unor servicii, precum închiderea centrelor comerciale şi a restaurantelor, cărora le-a fost permis doar serviciul de livrări.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că fiecare rezident cu vârsta de peste 16 ani se va putea vaccina până în martie.
Israelul speră că, în afară de măsurile actuale de lockdown, campania de vaccinare rapidă să ducă la o scădere a numărului de infecţii cât mai curând.
Potrivit site-ului Our World in Data, Israelul este lider mondial după numărul persoanelor vaccinate la 100 de locuitori cu 21,38 de persoane, urmat de Emiratele Arabe Unite (EAU) şi de Bahrain.
Israelul a lansat campania de vaccinare pe 20 decembrie, acordând întâietate persoanelor cu vârste de peste 60 de ani, celor din categorii de risc şi altor grupuri prioritare.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…