Sari la conținut

Prima țară care a aprobat vaccinarea anti-COVID a copiilor începând cu vârsta de 2 ani

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Covid la copii

Campania pentru vaccinarea copiilor cu vârste între 2 și 10 ani a fost inițiată în Cuba, după ce varianta Delta a dus la o creștere accelerată a numărului de infectări în special în rândul tinerilor.

Administrarea vaccinului a început în provincia Cienfuegos şi apoi a fost extinsă.

Potrivit Ministerului Sănătății din Cuba, administrațiile pediatrice vor încheia vaccinarea până la 15 noiembrie.

Prima țară care vaccinează copii atât de mici

Cuba este primul stat din lume care imunizează copii atât de mici iar vaccinurile utilizate sunt produse în țară.

Serurile Soberana și Soberana Plus nu sunt însă recunoscute de Organizația Mondială a Sănătății.

La grupa de vârste între 11 și 18 ani, vaccinarea copiilor a început în Cuba în urmă cu câteva săptămâni iar campania urmărește ca reînceperea cursurilor cu prezență să aibă loc în siguranță.

Vaccinuri aprobate de urgență

Majoritatea școlilor din Cuba au fost închise în martie 2020. Instituțiile s-au redeschis pentru câteva săptămâni la sfârșitul anului trecut, pentru a se închide iar, în ianuarie.

Vaccinurile cubaneze au fost testate în studii clinice locale iar autoritățile au decis că pot fi folosite și în cazul copiilor mici.

Aceste produse au fost autorizate în procedură de urgență la nivel național și se bazează pe tehnica proteinei recombinante, utilizată de companiile Novavax și Sanofi, care sunt, la rândul lor, angrenate în producerea de vaccinuri anti-COVID.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel