Categories: Ştiri sănătate

Prima reacție a lui Florin Pandele legat de Azilele Groazei: „ Nu avem explicații. Dacă aceste cămine se găsesc doar în Voluntari înseamnă că România a fost salvată”

Primarul din Voluntari, locul unde s-au întâmplat atrocitățile la căminele de bătrâni, a avut o primă reacție la Digi24. Potrivit acestuia, nu a știut ce se întâmplă, însă dacă este doar un caz izolat, România este salvată.

„Este un caz foarte grav și sunt convins că toate autoritățile statului sunt de acord. Știu că se caută vinovați și trebuie să se găsească. Este o anchetă în curs, Poliția anchetează. Am citit și eu ce a apărut în presă, nu am parcurs cele 600 de pagini. Nu avem explicații, ceea ce s-a întâmplat nu trebuie să se mai întâmple. Dacă aceste cămine se găsesc doar în Voluntari înseamnă că România a fost salvată, că răul este doar la Voluntari”, a declarat primarul din Voluntari la Digi24.

Edilul susține că era plecat în momentul în care au fost făcute descoperirile la cele trei centre din județul Ilfov: „Am crezut că au intrat rușii peste noi, era un spectacol foarte bine regizat în Voluntari, erau sute salvări”.

Totodată, Pandele a punctat că „nu este vina primarului”, punctând că edilul unei comune nu are atribuții de control la căminele private.

„Nu aveam cum să intrăm și dacă am fi știut. Vă imaginați că un om sănătos la ca dacă avea aceste informații nu ar fi luat măsuri. Cine a greșit trebuie să răspundă, repet, nu aveam informații”, a afirmat primarul din Voluntari.

Totul este regizat foarte bine ca să fie un spectacol pentru dărâmarea Gabrielei Firea.

Florin Pandele susține că scandalul creat în jurul descoperirilor din azilele din Ilfov este „făcut ca să o îngroape pe Firea Gabriela”.

De asemenea, edilul a explicat că sora Gabrielei Firea este șef de serviciu și se ocupă de programe operaționale pentru copii: „Totul este regizat foarte bine ca să fie un spectacol pentru dărâmarea Gabrielei Firea. Ceea ce s-a întâmplat acolo este o nenorocire”.

„Trebuie să fie un exemplu cum așa nu se mai poate, este un exemplu pentru toți primarii din România să nu ajungă în situația lui Pandele. Ceea ce s-a întâmplat în Voluntari nu trebuie să se mai întâmple în România”, a adăugat edilul la Digi24.

„Ceea ce s-a întâmplat este strigător la cer, ceea ce s-a întâmplat la cămine”, a adăugat Florin Pandele.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: