Din cuprinsul articolului
Prima implantare de inimă artificială la un copil, în România. Dr. Horațiu Suciu, medicul inimilor: Doar DUMNEZEU poate pătrunde în sufletul cuiva.
În fiecare an, la 29 septembrie, este marcată Ziua mondială a inimii, eveniment organizat la nivel internaţional de World Heart Federation, care doreşte să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei globului asupra factorilor de risc ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare şi să determine treptat o schimbare în atitudinea oamenilor faţă de problema adoptării unui stil de viaţă sănătos.
În țara noastră, acest eveniment a fost marcat în mod fericit de o premieră în chirurgia românească. Prof. dr. HORAȚIU SUCIU, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant TÂRGU MUREȘ, a anunţat, miercuri seara, realizarea primei implantări a unei inimi artificiale la un copil din ROMÂNIA.
Este vorba despre o adolescentă de 17 ani, care nu ar fi supravieţuit fără transplant. Se găsise un donator la Oradea, însă inima nu a fost compatibilă. Atunci inima artificială a fost soluţia salvatoare.
Cu sprijinul unui specialist din Serbia, echipa din Târgu Mureş a implantat dispozitivul sub formă de pompă în interiorul ventriculului stâng pe care l-a conectat apoi la aortă.
Astfel a fost asigurat debitul cardiac pentru inima bolnavă. Aparatul nu înlocuieşte un organ sănătos, dar ajută pacienţii să câştige timp şi să ducă o viaţă normală.
„O inimă artificială este poate un pic exagerat spus, pentru că probabil cei care aud acest termen se gândesc la faptul că se extrage inima pacientului, se implantează o inimă, așa ca la roboți. Nu este așa.
Este vorba de înlocuirea funcției inimii, și nu înlocuirea anatomică a inimii. Deci practic se implantează în interiorul cavității principale de pompare a ventricolului stâng care susține circulația sistemică, se implantează o pompă care preia tot acest debit de sânge și îl duce către circulație în artera aortă. Deci practic pune inima în repaus.
Pe de o parte îi dă și șansa să recupereze – 10% dintre pacienți pot chiar să recupereze funcția inimii. Și așadar, cum am spus, pune inima în repaus și asigură debitul sistemic, debitul circulator de care organismul are nevoie pentru a își susține celelalte funcții.
Deci inima nu este o înlocuire completă a inimi, ci este o înlocuire a funcției inimii cu această, hai să-i punem pompă, dar de foarte înaltă tehnologie care susține circulația în tot corpul practic”, a explicat dr. Suciu, potrivit RRA.
Prof.dr. HORAȚIU SUCIU, supranumit și „medicul inimilor”, a fost implicat, până acum, în 52 de transplanturi de cord, care s-au realizat la instituția medicală din TÂRGU MUREȘ.
Doctorul este dedicat chirurgiei cardiovasculare, în cariera sa de peste 25 de ani efectuând peste cinci mii de intervenții pe cord. Cele mai multe dintre acestea au vizat salvarea unor copii. Este vorba despre o adolescentă de 17 ani, care nu ar fi supravieţuit fără transplant. Donatorii pentru această categorie de vârstă sunt rari.
Mesajul dr. Suciu postat pe pagina de Facebook a devenit viral în scurt timp.
„Se spune că numai DUMNEZEU poate pătrunde în sufletul cuiva. Și așa este. Am mers azi dimineață la Institut, gândindu-mă ce este în sufletul unei copile de 17 ani, pacientă de-a noastră, care așteaptă un transplant, știind cât de puțini sunt donatorii pentru această categorie de vârstă.
Soluția inimii artificiale era singura care, din cauza gravei insuficiențe cardiace, o putea ține în viață. Și operația a reușit. Este a patra implantare a unei inimi artificiale pe care o reușim în acest an și prima din România la un copil.
Le mulțumesc colegilor din echipa IUBCvT Târgu Mureș și profesorului Putnik din Belgrad care a asistat la intervenție. Mă bucur că reprezentantul acestui important centru est-european in domeniul transplantarii cardiace a fost alături de noi și a văzut stadiul la care a ajuns medicina târgumureșeană.
Seara, când am plecat spre casă, m-am uitat la părculețul din fața Spitalului. Este locul în care se va construi noul Institut al Inimii. Acolo sunt acum niște pomi fragezi, pe care i-aș lua cu noi în noua clădire a Institutului, pe care îl pregătim cu toată dedicarea. Nu știu dacă pomii aceștia se vor regăsi în viitorul nostru spital, dar felul în care i-am văzut astăzi a fost ca un dialog în care mi s-a șoptit, de undeva, că procedura de astăzi va fi, în noul proiect, o rutină.
Într-adevăr, inima are tainele ei…”, a scris prof. univ. dr. HORAȚIU SUCIU.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…