Sari la conținut

Prezervativul inteligent. Îi arată utilizatorului cât de bun e la pat și ce risc are să ia o boală venerică

O companie britanică a dezvoltat un prezervativ inteligent. Acesta poate da utilizatorului informaţii diverse, de la câte calorii arde în timpul actului sexual, până la viteza mişcărilor sale în pat, durata actului sexual sau câte poziţii diferite a încercat în timpul unei săptămâni, în timpul unei luni sau în timpul unui an.

Totodată, dispozitivul poate detecta bolile cu transmitere sexuală. Brăţara stochează informaţiile şi le transmite utilizatorului pe telefonul lui mobil.

Prezervativul inteligent nu înlocuieşte, însă, prezervativul clasic.

Brăţara pentru penis este îndeajuns de flexibilă pentru a se potrivi oricărei mărimi a organului sexual şi este rezistentă la apă.

Potrivit Metro News, peste 900.000 de bărbaţi şi-au achiziţionat deja un astfel de dispozitiv.

Elena Oceanu

Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel