Din cuprinsul articolului
Previziuni Carmen Harra. Clarvăzătoarea României spune că știe cu exactitate data la care se va încheia războiul din Ucraina.
Carmen Harra este deja cunoscută pentru afirmațiile sale puternice. În ceea ce privește 2023, clarvăzătoarea are vești bune și spune că acest an este propice pentru oprirea tuturor conflictelor, asta din cauza energiei divine care guvernează 2023, potrivit Antena 1.
Data asta are un potențial să pună sfârșit războiului
„Undeva în primăvară, anul acesta, lucrurile se vor așeza. Acum un an am zis despre 25 martie, care nu este o zi întâmplătoare pentru noi care suntem religioși, dar ea este și conotată astrologic și numerologic. Deci iată că data asta are un potențial să pună sfârșit războiului. Dat fiind faptul că anumite lucruri se schimbă și îl vedem pe Putin care este generatorul acestui război, intrând într-o criză autopersonală.”
„A fost exact ca Regina Angliei, dar a intrat într-un an fatidic, 7, și coincidența acestor cifre duc la transformări în destinul omului dintr-odată peste noapte. Ceva se va întâmpla aici, care îl vizează direct pe el și duce la finalul acestui război. Omenirea are un pericol uriaș de război mondial în 2024, acolo trebuie să avem grijă, dar mai avem până atunci, deci hai să nu proiectăm nimic. Deocamdată avem vești bune cu războiul anul ăsta.”, a spus Carmen Harra, în cadrul unei intervenții pe YouTube, citată de sursa menționată mai sus.
Previziuni Carmen Harra 2023
Deși Carmen Harra spune că războiul din Ucraina pare că se va încheia în 2023, se pare că alte state vor avea de suferit:
„Biden marchează 2023, pentru că este foarte atacat din toate punctele de vedere și începe să se pună problema dacă să mai candideze sau nu. Eu, personal, nu văd o candidatură Biden-Trump, pe care multă lume ar specula-o. Vom vedea că, pentru a se întâmpla aceste evenimente, e un substrat mult mai puternic ca să ducă la ieșirea din joc a lui Trump. Deși vrea să candideze, nu o să fie alesul partidului.”
„Iată că aici din nou ne confruntăm cu niște schimbări extraordinar de mari. Vor fi schimbări la nivel de China, care pierde din autoritate, din dominație, la nivel economic catastrofal, din populație. La China ne-am uitat mereu cu admirație și vor fi niște schimbări de structură și politice incredibile.”, a mai spus aceasta, citată de sursa de mai sus.
2023, an al lui Dumnezeu
Previziuni Carmen Harra. Vedeta spune că ne așteaptă multe suprize în 2023, an al lui Dumnezeu, care vine cu încărcătură divină și cu reflexie.
„Ne așteaptă multe în 2023. Dacă o luăm numerologic picăm pe cifra 7, care înseamnă inteligență. Anul acesta e un an a lui Dumnezeu, vine cu încărcătură divină, cu reflexie, trebuie să reflectăm asupra ce ni s-a întâmplat până acum. Din multe puncte de vedere, este un an benefic, însă pentru cei care sunt născuți în cifra 7, Putin, de exemplu, au o schimbare peste noapte a vieții lor, în general.”
„Regina Angliei era cifra 7 și nu a putut să conducă mai mult de 70 de ani, așadar menirea ei s-a încheiat, viața ei, când a intrat în cifra 7. Dacă stăm să reflectăm unde am ajuns, atunci ne dăm seama că ce urmează e o mare schimbare. Numărul 7 poate produce și o trezire a umanității, vine cu niște schimbări absolut incredibile. Pe parcursul anului o să înțelegeți mesajul meu de acum.”, a declarat Carmen Harra, pe rețelele de socializare, citată de sursa menționată mai sus.