Sari la conținut

Prețul medicamentelor a explodat, în farmacii. Explicația Ministerului Sănătății

Foto credit: arhiva doctorulzilei.ro

Prețul medicamentelor a explodat, în farmacii. În urmă cu câteva luni, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, declara că așa-zisa scumpire a  medicamentelor generice cu 15% este, de fapt, o  actualizare a preţului medicamentelor foarte ieftine, ”adică cu o valoare de până la 50 de lei, ca ele să se găsească, să rămână pe piaţă”.

Alexandru Rafila mai declara atunci că, „pentru claw-back cred că se rezolvă în această lună (aprilie, n.red.), iar pentru actualizarea de preţ, după discuţia pe care am avut-o cu ministrul Finanţelor, până la jumătatea acestui an”.

Prețul medicamentelor a explodat, în farmacii. Explicația Ministerului Sănătății

Astfel, în jur de 3.000 de medicamente s-au scumpit cu până la 14% în farmaciile din România.

Noile tarifele au fost introduse pe piață de la 1 august 2023, iar mai multe produse, precum acidul folic, o substanță extrem de importantă pentru femeile însărcinate, au prețul chiar dublu.

„Prețul a trei mii de medicamente a fost majorat cu până la 14%, adică jumătate din medicamentele aprobate în România. Sunt cele cu preț sub 50 de lei, care, în lipsa unei majorări, riscau să dispară de pe piață, deoarece costurile de producție sunt mari, iar producătorii spun încă de la începutul acestui an că nu mai fac față”, a mai transmis Ministerul Sănătății, pentru digi24.ro.

De asemenea, Ministerul a mai subliniat că majorarea prețurilor este o consecință a inflației, dar și că au fost scumpite medicamente care nu aveau înlocuitor.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel