Sari la conținut

Președintele COP28 susține că nu există ”dovezi științifice” pentru a elimina combustibilii fosili

A 28-a conferință a Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu, COP28, se desfășoară până pe 12 decembrie în Dubai, Emiratele Arabe Unite și este prezidată de Sultan Ahmed Al Jaber, ministrul Industriei și șeful companiei naționale petroliere din Emirate.
Sursă foto: AFP - KARIM SAHIB
Sultan Ahmed al-Jaber, presedintele COP28 Dubai, 4 decembrie 2023

Președintele Cop28, Sultan Al Jaber, a susținut că „nu există nici o dovadă științifică” care să indice că este necesară o eliminare treptată a combustibililor fosili pentru a limita încălzirea globală la 1,5 °C,  susțin The Guardian și Center for Climate Reporting.

Al Jaber a mai spus că o eliminare treptată a combustibililor fosili nu ar permite dezvoltarea durabilă „cu excepția cazului în care doriți să duceți lumea înapoi în peșteri”.

Oamenii de știință susțin că declarațiile președintelui COP28 au fost „incredibil de îngrijorătoare”, fiind  în dezacord cu poziția secretarului general al ONU, António Guterres.

Al Jaber a făcut aceste comentarii într-o discuție cu Mary Robinson, președintele grupului Elders și fost trimis special al ONU pentru schimbările climatice, în timpul unui eveniment online live din 21 noiembrie.

Pe lângă conducerea COP28 în Dubai, Al Jaber este și directorul executiv al companiei petroliere de stat din Emiratele Arabe Unite, Adnoc, pe care mulți observatori o consideră un conflict serios de interese.

Peste 100 de state susțin deja eliminarea treptată a combustibililor fosili, iar faptul că acordul final Cop28 prevede acest lucru sau folosește o nuanțare, cum ar fi „reducerea treptată”, este unul dintre cele aspectele intens disputate ale summitului. Sunt necesare reduceri profunde și rapide pentru a reduce emisiile de combustibili fosili la zero și pentru a limita efectele climatice care se agravează rapid.

„Ne aflăm într-o criză absolută care afectează femeile și copiii mai mult decât oricine altcineva… Și asta pentru că nu ne-am angajat încă să eliminăm treptat combustibilii fosili. Aceasta este singura decizie pe care Cop28 o poate lua și, în multe feluri, pentru că sunteți șeful Adnoc, ați putea să o luați cu mai multă credibilitate”, i-a spus Mary Robinson lui Al Jaber.

Șeful Adnoc a reacționat, spunând că nu vrea să dea curs unei discuții alarmiste.

”Am acceptat să vin la această întâlnire pentru a avea discuție matură. Nu mă înscriu în niciun fel la vreo discuție alarmistă. Nu există nicio dovadă științifică sau vreun scenariu care să indice că eliminarea treptată a combustibililor fosili este ceea ce va duce la (limitarea încălzirii cu, n.red) 1,5C”, a precizat Sultan Al Jaber, potrivit The Guardian.

De asemenea, el a cerut să îi fie prezentată o foaie de parcurs ”pentru o eliminare treptată a combustibililor fosili care să permită o dezvoltare socio-economică durabilă, dacă nu vreți să duceți lumea înapoi în peșteri”.

„Nu cred că (veți) putea ajuta la rezolvarea problemei climei, arătând cu degetul sau contribuind la polarizarea și divizarea care se întâmplă deja în lume. Arătați-mi soluțiile. Nu mai arătați cu degetul. Opriți-vă”, a declarat Al Jaber.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel