Sari la conținut

Președintele Agenției Naționale a Medicamentului rupe tăcerea despre lipsa medicamentelor de răceală și gripă. Ce se poate face pentru a preveni CRIZA?

medicamente
Foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

 Președintele Agenției Naționale a Medicamentului rupe tăcerea despre lipsa medicamentelor de răceală și gripă. Acesta spune că scenariul se poate repeta și în sezonul urmator. Ce se poate face în astfel de cazuri? Ce se poate face pentru a preveni CRIZA? Răspunsul este clar.

Medicamentele pentru răceală și gripă ar putea lipsi din farmacii și în sezonul următor, atrage atenția președintele Agenției Naționale a Medicamentului, Răzvan Prisada.

În opinia sa, susținerea producătorilor interni de medicamente și realizarea de stocuri ar fi o soluție pentru evitarea unei crize similare celei de la începutul anului, când 26 de state europene au avut probleme în aprovizionarea cu antibiotice și medicamente pe bază de paracetamol.

Cauza principală este dependența

„Cauza principală în această situație este, de fapt, dependența aproape exclusiv a Europei, în ansamblu, de un site de producție de substanță activă locat undeva în nordul Chinei.

Toți membrii management boardului agenției europene am fost de acord că trebuie să ne gândim foarte serios la niște stocuri tampon. Este cât se poate de posibil ca în sezonul gripal următor, care va debuta undeva la finalul acestui an, să avem de-a face cu situații similare”, spune Răzvan Prisada.

Acesta mai spune că „este posibil să gândim o modalitate de a asigura niște stocuri pe perioada de vară și dacă aceste stocuri se pot face la nivel european sau trebuie să gândească fiecare țară la nivel național”.

„Undeva până în mai vom ști pe ce direcție să o luăm, dar noi trebuie să ne gândim la măsuri naționale în primul și în primul rând. Cheia este în încurajarea producătorilor naționali, interni”, mai spune Răzvan Prisada, potrivit RRA.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel