Categories: Ştiri sănătate

Președintele a numit medicul care va coordona campania de vaccinare anti-Covid în România.

După apariția primelor vaccinuri anti-Covid-19, autoritățile au început demersul logistic pentru campania de vaccinare. Președintele însuși a numit, de curând, medicul care va coordona activitatea. Iată cineva despre cine este vorba!

Potrivit HotNews, campania de vaccinare va fi coordonată de medicul Valeriu Gheorghiță, în vârstă de 38 de ani. Acesta lucrează în prezent la Spitalul Militar Central ”Dr. Carol Davila”, la care este medic primar de 3 ani și unde se ocupă de coordonarea politicii de utilizare a tratamentului cu antibiotice.

Valeriu Gheorghiță a absolvit în 2006 Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, iar între 2007-2012 a fost medic rezident la Matei Balș. În 2013, el a obținut titlul de doctor în științe medicale, cu o lucrare în domeniul bolilor infecțioase.

Valeriu Gheorghiță lucrează la Spitalul Militar Central ”Dr. Carol Davila”, din 2012, unde a fost medic specialist în boli infecțioase până în 2017. De 3 ani, el este medic primar în cadrul spitalului.

Din punct de vedere logistic, președintele susține că au fost luate măsurile de organizare a vaccinării. Acestea prevăd transportul, stocarea și distribuirea către populație prin echipele de vaccinare.

De asemenea, acesta transmite care sunt primele grupe de populație care vor beneficia de vaccin:

”Vaccinarea se va face etapizat şi va începe cu anumite grupe de populaţie, stabilite pe criterii epidemiologice şi medicale. Este vorba, într-o primă fază, de personalul medical, de cei aflaţi în grupele de risc, dar şi de lucrătorii din sectoare esenţiale precum educaţie, siguranţă naţională, transporturi, energie, furnizarea de apă şi alimente”, a susținut Iohannis, potrivit adevărul.ro.

 

 

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

24 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

54 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: