Din cuprinsul articolului
Preotul Vasile Ioana dezvăluie secretele unui Crăciun cu adevărat fericit. Iată care este avertismentul său pentru români.
Părintele Vasile Ioana a vorbit despre cum pot oamenii trăi cu adevărat pacea lui Dumnezeu şi cum se pot bucura de Sărbători Fericite acum şi pentru tot restul vieţii.
„Să avem pace în inimă. Iisus Hristos a venit să aducă pace pe Pământ. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, au zis sângerii și pe pământ pace între oameni bunăvoire. Pacea este darul Duhului Sfânt adus în inima omului.
Dacă tu ești tulburat, dacă ești nervos, sărbătorile nu sunt frumoase. De aceea agitația din bucătărie trebuie să fie spre Slava Lui Dumnezeu și spre bucuria mesenilor. Agitația din piață să fie spre Slava lui Dumnezeu și spre bucuria celor pe care îi slujești?
Masa îmbelșugată, paharul de vin pe care îl bem să fie spre Slava lui Dumnezeu şi spre pacea dintre noi. Când pleacă pacea, pleacă și Dumnezeu. Când ajungem la abuz. Ai băut un pahar? Ai băut două pahare, te-ai oprit la al treilea şi rămâne pacea. Pacea este cea care ține sărbătorile fericite.
Hai să ne gândim ce strică pacea noastră? Mânia noastră, nervii noștri, mândria noastră, poziționarea noastră superioară. Cine stă la masă, unde stau? Pune-te, frate ultimul și o să ai pace! Nu mai este despre tine. Este despre faptul de a se simți toți bine, dacă muți un pic focusul de pe tine.
Marea problemă este vedetismul. Împotriva vedetismului trebuie să fim. Adică vedetismul transformă totul ca să fie totul despre tine.
Nu este despre noi, este despre mesaj. Nu este despre mesager, este despre mesaj. Iisus Hristos a adus pace și dacă ar fi, doamne ferește, să credem o secundă că noi am însemnat ceva praful să alege. Harul stă unde e pace și smerenie.
De aceea trebuie să mutăm focusul de pe noi pe adevăratul mesaj. Iisus Hristos aduce pace în sufletul tău. Spovedește-te, împărtășește-te, iartă, iubește, slujește şi o să ai pace.
A, vrei să ți se slujească? O să fii stresat! Vrei să arăți cumva? O să fii stresat! Vrei să te poziționezi? O să fii stresat! Nu imaginea ne interesează pe noi acum.
Mesajul este al lui Dumnezeu. De aceea respingem vedetismul. Iubim oamenii şi slujim. Noi suntem slujitori. Eu sunt un slujitor al oamenilor.
Mă pun la picioarele oamenilor, vine la mine omul cu dragoste slujesc cât mă ține oboseala fizică, că mai beau și 3-4 cafeluțe. Am spovedit sute și mii de oameni zilele astea și cu toate dragostea le-am răspuns”, a declarat celebrul preot creștin ortodox, notează România TV.net.
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…