Sari la conținut

Premiile Oscar 2025. Filmul „Anora” a dominat ceremonia, cu cinci statuete câștigate. Află LISTA completă a câștigătorilor

premiile Oscar
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Oscar 2025

Premiile Oscar 2025. Filmul „Anora” a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles.

Premiile Oscar sunt atribuite în fiecare an în baza voturilor exprimate de cei aproximativ 10.000 de membri ai Academiei de film americane (Academy of Motion Picture Arts and Sciences – AMPAS).

Cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Oscar s-a desfăşurat la Dolby Theatre din Los Angeles. Gazda evenimentului a fost prezentatorul de televiziune Conan O’Brien.

Gala a fost transmisă în direct în Statele Unite de postul de televiziune ABC şi pe platforma de streaming Hulu. Evenimentul a fost difuzat în peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

Oscar 2025. Filmul „Anora” a dominat ceremonia, cu cinci statuete câștigate

Pelicula regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria „cel mai bun lungmetraj”, „cea mai bună regie” (Sean Baker), „cea mai bună actriţă în rol principal” (Mikey Madison), „cel mai bun scenariu original” (Sean Baker) şi „cel mai bun montaj” (Sean Baker).

Filmul „Anora” este o tragicomedie ce prezintă povestea unei Cenuşărese moderne, o dansatoare de striptease din New York, care se căsătoreşte cu fiul răsfăţat al unui oligarh rus

Oscar 2025
Sursa foto: stirileprotv.ro

Adrien Brody („The Brutalist”) şi Mikey Madison („Anora”) şi-au adjudecat cele mai importante premii de interpretare. Adrien Brody, câştigător în 2003 pentru rolul principal din „The Pianist”, a interpretat rolul unui supravieţuitor al Holocaustului, un arhitect genial, dar cu probleme, în „The Brutalist”, în timp ce Mikey Madison a obţinut o victorie surprinzătoare pentru interpretarea unei dansatoare de striptease presată să îşi anuleze căsătoria cu fiul răsfăţat şi imatur al unui bogat oligarh rus.

Trofeul lui Adrien Brody, unul dintre cele trei premii obţinute de filmul „The Brutalist” (alături de premiile pentru imagine şi pentru coloană sonoră), a venit după o serie de eşecuri care l-au îndepărtat pe actorul american de industria cinematografică.

Mikey Madison a fost de-a dreptul şocată de victoria ei de duminică seară, pentru că se aştepta să piardă premiul în faţa lui Demi Moore („The Substance”)

Lista nominalizărilor şi câştigătorilor

  • Cel mai bun film: “Anora” – câştigător, “The Brutalist”, “A Complete Unknown”, “Conclave”, “Dune: Part Two”, “Emilia Pérez”, “I’m Still Here”, “Nickel Boys”, “The Substance”, “Wicked”
  • Cel mai bun regizor: Sean Baker – “Anora” – câştigător, Brady Corbet – “The Brutalist”, James Mangold – “A Complete Unknown”, Jacques Audiard – “Emilia Pérez”, Coralie Fargeat – “The Substance”
  • Cel mai bun actor în rol principal: Adrien Brody – “The Brutalist” – câştigător, Timothée Chalamet – “A Complete Unknown”, Colman Domingo – “Sing Sing”, Ralph Fiennes – “Conclave”, Sebastian Stan – “The Apprentice”
  • Cea mai bună actriţă în rol principal: Demi Moore – “The Substance”, Cynthia Erivo – “Wicked”, Mikey Madison – “Anora” – câştigător, Karla Sofía Gascón – “Emilia Pérez”, Fernanda Torres – “I’m Still Here”
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Yura Borisov – “Anora”, Kieran Culkin – “A Real Pain” – câştigător, Edward Norton – “A Complete Unknown”, Guy Pearce – “The Brutalist”, Jeremy Strong – “The Apprentice”
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Monica Barbaro – “A Complete Unknown”, Ariana Grande – “Wicked”, Felicity Jones – “The Brutalist”, Isabella Rossellini – “Conclave”, Zoe Saldaña – “Emilia Pérez” – câştigător
  • Cel mai bun scurtmetraj animat: “Beautiful Men”, “In the Shadow of Cypress” – câştigător, “Magic Candies”, “Wander to Wonder”, “Yuck!”
  • Costume: “A Complete Unknown” , “Conclave” , “Gladiator II”, “Nosferatu”, “Wicked” – câştigător
  • Scurtmetraj live-action: “A Lien”, “Anuja”, “I’m Not a Robot” – câştigător, “The Last Ranger”, “The Man Who Could Not Remain Silent”
  • Machiaj şi coafură: “A Different Man”, “Emilia Pérez”, “Nosferatu”, “The Substance” – câştigător, “Wicked”
  • Coloană sonoră: “The Brutalist” – câştigător, “Conclave”, “Emilia Pérez”, “Wicked”, “The Wild Robot”

Oscar 2025: Lista câștigărorilor

  • Scenariu adaptat: ”A Complete Unknown”, “Conclave” – câştigător, “Emilia Pérez”, “Nickel Boys”, “Sing Sing”
  • Scenariu original“Anora” – câştigător, “The Brutalist”, “A Real Pain”, “September 5”, “The Substance”
  • Lungmetraj animat“Flow” – câştigător, “Inside Out 2”, “Memoir of a Snail”, “Wallace & Gromit: Vengeance Most Fowl”, “The Wild Robot”
  • Imagine: “The Brutalist” – câştigător, “Dune: Part Two”, “Emilia Pérez”, “Maria”, “Nosferatu”
  • Lungmetraj documentar: “Black Box Diaries”, “No Other Land” – câştigător, “Porcelain War”, “Soundtrack to a Coup d’Etat”, “Sugarcane”
  • Scurtmetraj documentar: “Death by Numbers”, “I Am Ready, Warden”, “Incident”, “Instruments of a Beating Heart”, “The Only Girl in the Orchestra” – câştigător
  • Montaj: “Anora” – câştigător, “The Brutalist”, “Conclave”, “Emilia Pérez”, “Wicked”
  • Lungmetraj internaţional: “I’m Still Here” – câştigător, “The Girl with the Needle”, “Emilia Pérez”, “The Seed of the Sacred Fig”, “Flow”
  • Cântec original: “El Mal” din “Emilia Pérez” – câştigător, “The Journey” din “The Six Triple Eight”, “Like a Bird” din “Sing Sing”, “Mi Camino” din “Emilia Pérez”, “Never Too Late” din “Elton John: Never Too Late”
  • Scenografie: “The Brutalist”, “Conclave”, “Dune: Part Two”, “Nosferatu”, “Wicked” – câştigător
  • Sunet: “A Complete Unknown”, “Dune: Part Two” – câştigător, “Emilia Perez”, “Wicked”, “The Wild Robot”
  • Efecte vizuale: “Alien: Romulus”, “Better Man”, “Dune: Part Two” – câştigător, “Kingdom of the Planet of the Apes”, “Wicked”.
Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel