Cum o parte din populație încă neagă existența noului coronavirus, neglijența multora de a respecta regulile sanitare adecvate timpurilor grele pe care pe parcurgem se traduce printr-un număr foarte mare de infectări zilnic.
Din păcate, înregistrăm de la o zi la alta noi recorduri, iar autoritățile privesc dezolate cum oamenii chiar sfidează, uneori, orice recomandare.
La fel se întâmplă și pe Litoral, unde înghesuiala este la ea acasă, iar pandemia pare ruptă dintr-un film, nicidecum din realitatea vremurilor pe care le trăim.
Premierul Ludovic Orban a declarat joi, la Constanţa, referitor la aglomeraţia de turişti de pe litoral, că posibilitatea autorităţilor de a-i determina pe oameni să respecte cu stricteţe regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus este limitată, la bază fiind pentru fiecare educaţia, conştientizarea şi grija faţă de sine şi de cei dragi.
„Este adevărat că posibilitatea de a-i determina pe oameni să respecte cu stricteţe regulile este limitată, dar asta este un lucru cunoscut. Până la urmă …, educaţia, sensibilizarea, conştientizarea, grija omului faţă de sine şi mai ales faţă de cei dragi şi faţă de prieteni, că dacă te îmbolnăveşti te pui în pericol nu numai pe tine, ci îi pui în pericol pe cei pe care îi iubeşti. (…)
Sunt cazuri dramatice de tineri care nu au ţinut cont, nu au respectat nimic şi au infectat părinţi, bunici, care acum sunt la terapie intensivă . E un cumul de mijloace pe care le putem folosi, nu poţi numai prin pârghii constrictive. Hai să fim cinstiţi, numărul de persoane care sunt implicate în acţiunile de control, în instituţiile care au atribuţii de control, e limitat”, a spus Orban, întrebat fiind cum poate fi gestionată de autorităţi situaţia privind mulţimile de turişti de pe litoral care nu respectă în principal distanţarea fizică şi purtarea măştilor.
Potrivit premierului, prin controalele efectuate de autorităţile competente, ce vizează agenţii economici şi cetăţenii, se încearcă „generarea” unui cât mai mare grad de conformare.
„Creşterea gradului de conformare, ăsta este scopul nostru, să creştem gradul de conformare. Fie prin avertismente, fie prin amenzi, fie alte pârghii (…) precum suspendarea activităţii pentru cei reticenţi şi care e clar că nu vor să respecte regulile”, a mai afirmat Ludovic Orban.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…