Premierul Nicolae Ciucă, semnal de alarmă: „Virusul nu a fost eradicat! Încă persistă!”
Începând cu data de 9 martie, în România a fost ridicată stărea de alertă. Acest lucru se traduce prin faptul că toate restricțiile (mască, certificat verde, formular PLF) sunt ridicate începând cu această dată.
Specialiștii au făcut, însă, o serie de recomandări cu privire la purtarea măștii de protecție în zonele aglomerate.
Premierul Nicolae Ciucă ne recomandă să arătăm prin exemplu personal că respectăm recomandările și ne protejăm în continuare.
„Le mulțumim tuturor celor care au fost implicați în această luptă nemijlocită cu virusul și aici mă refer la medici, la tot personalul medical precum și întreg personalul din instituțiile statului care au vegheat la tot ceea ce a însemnat gestionarea pandemiei.
Este important să subliniem că odată cu încheierea stării de alertă au fost exprimate o serie de recomandări din partea specialiștilor, de la nivelul MS.
Consider că este important să continuăm să recomandăm și îndeosebi prin exemplul personal să arătăm că respectăm aceste recomandări din conștiință personală fiind convinși că, respectând aceste recomandări, ne protejăm pe noi înșine și, de asemenea, este o măsură preventivă de protecție care în continuare contribuie la ceea ce înseamnă sănătatea publică, ținând cont de faptul că virusul nu a fost eradicat și el încă persistă”, a declarat Nicolae Ciucă înaintea ședinței de Guvern, potrivit Antena 3.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…