Din cuprinsul articolului
Ludovic Orban susține că o nouă stare de urgență va fi posibilă, după alegerile parlamentare, dacă numărul de infectări nu va înceta să crească.
Potrivit antena3.ro, premierul susține că o nouă stare de urgență va fi impusă după alegerile parlamentare, în cazul în care rata de infectare va crește considerabil.
”În măsura în care lucrurile rămân sub control, în măsura în care numărul de infectări, nu va crește nu va fi necesară o astfel de măsură. Noi am spus foarte clar că nu ne dorim impunem măsuri de restricții. Am ajuns să impunem măsuri în care de fapt vrem să protejăm sănătatea urmărind nivelul de infectare, rata de răspândire a virusului pentru a apăra sănătatea oamenilor”, a susținut premierul Ludovic Orban, conform agerpres.ro.
Cu toate că premierul nu susține impunerea restricțiilor după alegeri, el susține că acest lucru va depinde de fiecare persoană.
Pentru a ține numărul infectărilor sub control, oamenii sunt nevoiți să respecte toate regulile impuse până în acest moment.
În această privință, mai ales în timpul alegerilor, atât autoritățile cât și cetățenii trebuie să colaboreze pentru a evita o nouă creștere semnificativă a numărului de infectări. Premierul susține că nu se dorește o stare de urgență de sărbători și speră că nu va fi necesară.