Sari la conținut

Premieră șocantă în medicina românească. Medici de la Spitalul Pantelimon reținuți pentru că ar fi provocat CU INTENȚIE moartea unui pacient

medici
Sursa foto: click.ro
Medici retinuti

Medici reținuți în dosarul morților suspecte, într-o premieră șocantă pentru medicina românească. Miercuri seara, trei persoane au fost reţinute în dosarul morţilor suspecte de la Spitalul Pantelimon din București.

Doi medici sunt acuzaţi de omor calificat cu premeditare, iar o asistentă de mărturie mincinoasă.

Doi medici reținuți în dosarul morților suspecte. Acuze de omor calificat

Două doctorițe au fost acuzate de omor calificat și o asistentă de mărturie mincinoasă, după ce ofițerii de la Serviciul Omoruri ar fi strâns probe împotriva lor.

Toate trei au fost reținute miercuri, 7 august, după ce în cursul dimineții locuințele suspectelor fuseseră percheziționate.

După câteva ore de audieri, două doctoriţe au fost acuzate de omor calificat, iar o asistentă de mărturie mincinoasă. Cele două cadre medicale de la terapie intensivă au părăsit sediul poliției încătuşate.

Ancheta vizează moartea a 17 pacienți la începutul lunii aprilie în secția de ATI a Spitalului Sf. Pantelimon. Potrivit anchetatorilor, cele două doctorițe ar fi decis în mod premeditat să grabească sfârșitul anumitor pacienți, prin administrarea unor doze diminuate de noradrenalină, un neurotransmițător menit să crească nivelul scăzut al tensiunii arteriale.

Ofițerii de la Serviciul Omoruri nu au descoperit, însă, motivul care i-ar fi determinat pe medici să administreze incorect tratamentul. Principala ipoteză pe care o investighează este aceea potrivit căreia ar fi abandonat pacienți în fază terminală ca să elibereze locuri pentru a salva pacienți cu șanse de supraviețuire.

În ordonanțele de reținere, anchetatorii au arătat că doctorițele și asistenta ar fi pus la cale un mecanism conceput să suprime viața pacienților fără șanse de supraviețuire, pentru eliberarea paturilor pentru cei care credeau că pot fi salvați.

Au provocat decesul unor pacienți, reducând doza de noradrenalină chiar și de 20 de ori

În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.

În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.

La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. și P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00.

Tot la data de 07.08.2024, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta C.M., asistentă în cadrul Secției Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată.

În sarcina acesteia s-a reținut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 și 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declarații mincinoase și nu a spus tot ce știe cu privire la aspecte esențiale ale cauzei” – a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul București, potrivit stirileprotv.ro.

Premieră șocantă pentru medicina românească

Reținerea celor două doctoriţe este o premieră dureroasă și șocantă pentru medicina românească. Dacă până acum medicii implicați în cazuri de malpraxis au fost acuzați în cel mai rău caz de ucidere din culpă, în cazul celor doi medici de la Spitalul Sf. Pantelimon însă, anchetatorii vorbesc de circumstanțe agravante.

Potrivit acestora, cele două doctorițe „au profitat de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze.”

Procurorii au în acest moment date certe cu privire la decesul unui bărbat de 54 de ani, căruia medicii urmăriţi penal i-au scăzut doza de noradrenalină chiar și de 20 de ori. Procedura i-a grăbit moartea.

În urma acestei evoluții a anchetei penale, ministerul sănătății le-a cerut demisia managerului Spitalului şi directorului medical. Iar cei doi au anunțat că vor renunța la funcții.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel