Categories: Ştiri sănătate

Premieră mondială: cercetătorii au ,,construit” un ficat funcţional din celule stem

Oamenii de ştiinţă din Japonia susţin că, pentru prima dată în lume, au crescut ţesut hepatic din celule stem. Crearea acestui tip de ţesut, cu scopul de a înlocui ficatul bolnav, reprezintă o reuşită extraordinară pentru lumea ştiinţei şi o şansă la viaţă pentru mii se oameni.

Acum, Takanori Takebe şi echipa lui de oameni de ştiinţă de la Yokohama City University Graduate School of Medicine au declarat că au creat, pe un şoarece, un ţesut „similar cu cel al ficatului uman matur”.

Mai întâi, oamenii de ştiinţă au creat celule stem pluripotente induse pe care le-au amestecat cu alte tipuri de celule şi le-au transformat în „muguri de ficat” (clustere precursoare care se transformă în ficat), fiecare având o dimensiune de aproximativ 5 milimetri. Apoi, mugurii au fost transformaţi într-un „ficat uman funcţional complet”.

„Din câte ştim noi, acesta este primul raport care demonstrează generarea unui organ uman funcţional complet din celule stem pluripotente”, au notat autorii cercetării.

Până acum, tehnica nu a fost testată pe oameni, însă ea stă ca o dovadă solidă şi importantă a conceptului.

Celulele stem sunt celule primordiale care se pot dezvolta în orice parte din corp. Până acum câţiva ani, până să fie utilizate celulele stem pluripotente induse, singurul mod de obţinere a celulelor stem presupunea prelevarea lor din embrioni umani. Tehnica era destul de controversată deoarece ea presupunea distrugerea embrionului. În schimb, celulele stem pluripotente induse sunt celule mature mult mai uşor de obţinut şi care pot fi „reprogramate” într-o celulă primordială versatilă din care se pot dezvolta în orice alt tip de celule.

Takebe a declarat că ţesutul hepatic crescut în laborator a fost observat printr-un craniu de sticlă care îl înlocuia pe cel al şoarecelui. Ficatul a dezvoltat vase de sânge care au fuzionat cu cele ale şoarecelui. De asemenea, s-a constatat că ţesutul realiza anumite funcţii specifice ficatului uman, precum producerea proteinelor şi procesarea anumitor medicamente.

„Am concluzionat că acest ficat funcţionează şi credem că acest lucru este suficient cât să îmbunătăţească şansele de supravieţuire după insuficienţa hepatică”, au explicat oamenii de ştiinţă.

„Această descoperire ne dă posibilitatea de a putea crea mini-ficaţi din celule ale pielii provenite de la un pacient care este pe moarte din cauza insuficienţei hepatice. Transplantarea celulelor hepatice mature poate eşua, celulele hepatice imature sunt, mai întâi, cu celule normale de susţinere, se maturizează în gazda în care sunt transplantate şi funcţionează eficient”, a explicat Malcolm Alison, de la Queen Mary University.

În ciuda titlului pe care îi dau creatorii, de „ficat uman funcţional”, aceşti muguri de ficat nu conţin căi biliare (care drenează toxinele din ficat) sau celule imune care caracterizează ţesutul hepatic real.

Pe de altă parte, Chris Mason de la University College London a declarat că aceşti muguri ar putea fi utili în testarea medicamentelor, având în vedere că în prezent această practică este restricţionată dat fiind disponibilitatea limitată a celulelor hepatice prelevate din cadavre umane.

Takebe a declarat că este posibil ca metoda să funcţioneze şi la alte organe precum pancreas, rinichi sau plămâni, dar că vor mai trece aproape 10 ani până când ea va putea fi testată pe oameni.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

o oră ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

2 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

3 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

3 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

3 ore ago

Citeste si: