Din cuprinsul articolului
Elon Musk, anunțat despre primul implant cerebral la om. Miliardarul a reușit o performanță mondială: implantarea unui cip în creierla un pacient. Vezi care sunt primele rezultate.
FDA a dat undă verde
Compania Neuralink a primit permisiunea de la autoritatea de reglementare medicală americană pentru a testa cipul pe oameni, un pas important, după eforturi anterioare pentru obținerea aprobării, notează BBC.
Cip folosit pentru persoane care și-au pierdut capacitatea de a-și utiliza membrele
„FDA a dat undă verde începerii studiului de șase ani în cadrul căruia un robot este folosit pentru a plasa chirurgical 64 de fire flexibile, mai subțiri decât un fir de păr uman, într-o zonă a creierului care controlează „intenția de mișcare”, potrivit Neuralink.
Potrivit companiei, „aceste fire permit implantului experimental – alimentat de o baterie care poate fi încărcată wireless – să înregistreze și să transmită semnale cerebrale wireless către o aplicație care decodează modul în care persoana intenționează să se miște”.
Musk a anunțat, într-o postare pe X (platforma de socializare pe care o deține și care era cunoscută anterior sub numele de Twitter), că primul produs Neuralink va fi numit Telepatie.
„Telepatia„, a explicat Musk, va permite „controlul telefonului sau computerului dvs., și, prin intermediul lor, aproape orice dispozitiv, doar gândindu-vă la asta”. „Utilizatorii inițiali vor fi cei care și-au pierdut capacitatea de a-și utiliza membrele”, a continuat el.
Musk s-a referit și la regretatul om de știință britanic care suferea de scleroză laterală amiotrofică: „Imaginați-vă cum ar fi fost dacă Stephen Hawking ar fi putut comunica mai rapid decât un dactilograf sau un licitator. Acesta este obiectivul.”