Categories: Ştiri sănătate

Premieră medicală! Tumoră gigantică la plămâni, operată la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) anunţă că un pacient de 54 de ani, cu o tumoră pleurală fibroasă solitară gigant, a fost operat de o echipă multidisciplinară, fiind în stare foarte bună. După intervenţie, capacitatea respiratorie a bărbatului a avut o creştere de aproape 50%.

Potrivit reprezentanţilor SUUB, tumorile pleurale sunt de obicei maligne şi mai puţin de 5% sunt benigne, dar chiar şi acestea au potenţial de transformare malignă. În plus, tumorile fibroase solitare pleurale gigante sunt extrem de rare, cu relativ puţine cazuri descrise în literatura internaţionalp până în prezent.

”Pacientul de 54 de ani a fost trimis de către medicul oncolog pentru tumora pleurală fibroasă solitară gigant, diagnosticată în alt spital. Simptomele au debutat lent şi au constat în principal în oboseală şi tulburări de respiraţie.

Din cauza dimensiunilor şi a faptului că tumora s-a dezvoltat în interiorul unei cavităţi cu pereţi duri (coastele), plămânul drept a devenit nefuncţional, iar inima a fost atât deplasată, cât şi strivită de stern, cu implicaţii medicale majore. Capacitatea respiratorie ajunsese la 30% din valoarea normală şi activitatea fizică devenise foarte dificilă”, explică reprezentanţii spitalului.

La acest caz, extrem de complex, cu o tumoră de dimensiuni gigante şi risc anestezico-chirurgical foarte mare, a fost nevoie de o echipă multidisciplinară cu experienţă, fiind vitală colaborarea strânsă între specialităţile medicale.

Intervenţia chirurgicală a durat în jur de 10 ore

Potrivit sursei citate de News.ro, înainte de operaţie, pacientul a avut nevoie de embolizarea (blocarea) vaselor principale care furnizau sânge tumorii. Intervenţia chirurgicală a durat în jur de 10 ore, la finalul cărora echipa medicală a reuşit să scoată în întregime tumora şi a salvat în jur de 80% din plămânul afectat, cele 2 scopuri principale ale procedurii fiind atinse.

”Am decis să intervenim printr-o tehnică hibridă, parţial asistată video şi am evitat abordul clasic printr-o incizie cu sacrificiu muscular mare. Intraoperator a fost nevoie şi de transfuzii sangvine, subliniind importanţa prezenţei donatorilor de sânge.

După operaţie, pacientul a rămas în spital 2 săptămâni, din care una a fost petrecută în Secţia de Terapie Intensivă unde a primit îngrijiri avansate. După externare, a urmat o perioadă de exerciţii respiratorii şi recuperare fizică treptată”, a afirmat coordonatorul echipei operatorii, dr. Andrei Dobrea, medic primar Chirurgie Toracică.

La reevaluarea postoperatorie, pacientul reluase complet activitatea zilnică, inclusiv efort fizic uzual, iar capacitatea respiratorie a crescut până la 79% (creştere de aproape 50%).

Premieră medicală în domeniu

Reprezentanţii unităţii medicale au adăugat că, din literatura de specialitate şi articolele internationale publicate de colegii chirurgi, tumora, cu o dimensiune de aproximativ 38x20x20 centimetri, pare a fi una din cele mai mari, posibil cea mai voluminoasă tumora de acest gen rezecată cu succes până în prezent.

Din echipa operatorie au făcut parte dr. Andrei Dobrea (medic primar Chirurgie Toracica), dr. Mihaela Agapie (medic primar ATI), dr. Alexandru Fleschiu (medic rezident Chirurgie Toracica), cărora li s-au alăturat colegii din echipa multidisciplinară: dr. Ileana Popescu (medic primar Cardiologie), dr. Alexandra Carp (medic primar Radiologie, Specializare Intervenţională), dr. Adrian Gurzu (medic specialist Oncologie), dr. George Simion (medic primar Anatomie Patologică) şi dr. Mihaela Simion (medic primar Pneumologie).

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

3 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

4 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

5 ore ago

Citeste si: