Premieră medicală în România, intervenția a fost realizată unui pacient în vârstă de 28 ani, care suferea de paralizie facială completă, în urma unei operații de extracție de tumoră de nerv (neurinom acustic). Operația s-a desfășurat pe parcursul a 6 ore și a fost finalizată cu succes. Pacientul se află în perioada de recuperare, care are o durată de aproximativ 6 luni.
“Intervenția de reconstrucție facială este o procedură complexă, care necesită colaborarea unei echipe medicale multidisciplinare. Reconstrucția facială utilizând simultan tehnicile babysitter și cross-face ne permite să inervăm surse multiple de nervi faciali, astfel încât să oferim pacientului un rezultat îmbunătățit, cât mai apropiat de mimica naturală a feței.
În acest caz, deoarece tânărul nostru pacient s-a prezentat la o consultație după aproximativ 6 luni de la instalarea paraliziei, intervenția trebuia efectuată cât mai rapid, altminteri existând riscul atrofierii musculaturii faciale.
În cadrul intervenției am reușit să utilizăm 3 nervi donori diferiți, ceea ce înseamnă că pacientul va beneficia de o mișcare a feței din mai multe surse, nu doar dintr-una singură, cum se întâmplă în cazul procedurii clasice de cross-
face,” a declarat Dr. Dragoș Zamfirescu, coordonatorul echipei de chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă a clinicii.
Echipa chirurgicală a Centrului de Excelență în Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă Zetta, coordonată de Dr. Dragoș Zamfirescu, medic primar în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, a efectuat în premieră în România o reconstrucție complexă de zâmbet utilizând simultan trei surse de nerv, prin combinarea a două tehnici de specialitate – babysitter și cross-face de la nervii maseter și hipoglos.
Tehnica babysitter presupune conectarea nervului facial lezat la alți nervi din jurul său, cu scopul de a împiedica atrofierea mușchilor. În cazul tânărului, medicii echipei medicale au conectat o parte din ramurile nervului facial la nervul maseter, iar o parte la nervul hipoglos, astfel încât în decurs de 1-2 luni musculatura obrazului să primească impulsuri electrice de la mișcările limbii și ale mandibulei.
Aceste impulsuri au rolul de a menține mușchii viabili și contractili. În același timp cu procedura babysitter, chirurgii au realizat o grefă cross-face din nervul facial sănătos contralateral pe deasupra buzei, pe care au conectat-o la alte ramuri ale nervului facial, astfel încât pacientul să primească impulsuri nervoase dedicate zâmbetului.
Paralizia mușchilor faciali ai mimicii cauzează pierderea mișcării voluntare a feței și a expresiei faciale involuntare. Simptomele includ uscăciune oculară și lăcrimare, dificultăți de vorbire, incontinență orală, depreciere în masticație și obstrucție a căilor respiratorii nazale. Pe lângă acestea, pacienții pot suferi tulburări de comunicare și disfuncții de ordin social, provocate de suferințe emoționale profunde.
Procedura de reanimare a feței paralizate se concentrează pe restaurarea formei și redarea funcționalității sale. Obiectivele sunt de a asigura o protecție a ochiului, de a obține simetria facială în stadiu de repaus, simetria mișcării faciale voluntare și de a restabili expresia facială involuntară. Cea mai importantă zonă pentru reconstrucție, din punct de vedere funcțional și estetic este complexul muscular buco – zigomatic, care este responsabil de zâmbet și de tonusul obrajilor.
Echipa medicală care a realizat intervenția a fost alcătuită din medicul anestezist dr. Irina Luca, medicii specialiști dr. Iulia Muraru, dr. Dragoş Muraru, dr. Amit Beedasy, dr. Mihaela Dancăescu, dr. Sandra Iordache, și condusă de Dr. Dragoș Zamfirescu – doctor în științe medicale, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, cu o experiență de aproape 21 ani în chirurgie plastică, 20 ani în microchirurgie reconstructivă și 19 ani în chirurgie estetică, având la activ peste 8.000 de intervenții chirurgicale, dintre care unele cu grad deosebit de dificultate și premiere naționale.
La 4 luni de la realizarea intervenției, pacientul se află într-o stare foarte bună, iar nervii faciali sunt funcționali. Medicii vor monitoriza în continuare starea pacientului, până la recuperarea completă.