Sari la conținut

Premieră medicală mondială: Un pacient complet orb și-a recăpătat vederea

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
risc mare de orbire

Din cuprinsul articolului

Într-o premieră mondială, un pacient complet orb în vârstă de 83 de ani, din cauza a două patologii diferite, și-a recăpătat parțial vederea, la unul dintre ochi, printr-un autotransplant de cornee.

În operația făcută la Spitalul Molinette din Torino, pentru prima dată în lume, a fost realizat un autotransplant al întregii suprafețe oculare, prelevată de la ochiul stâng, incluzând nu numai corneea, ci și o parte din scleră și întreaga conjunctivă, inclusiv celulele stem din limbus, scrie La Repubblica.

Potrivit echipei medicale, bărbatul complet orb, și-a recăpătat parțial vederea în urma unei operații revoluționare, care a presupus transplantarea întregii suprafețe a corneei ochiului stâng orb al pacientului, în ochiul său drept, de asemenea orb.

Bătrânul și-a pierdut vederea la ochiul stâng în urmă cu 30 de ani, din cauza deteriorării ireversibile a retinei, iar în ultimii 10 ani a orbit și la ochiul drept din cauza unei boli rare. Leziunea de la ochiul stâng, irecuperabilă din punct de vedere funcțional, dar cu o suprafață oculară bună, i-a permis acum să vadă din nou.

Procedură medicală inovativă

Operația, care a durat patru ore, a fost efectuată de o echipă condusă de Michele Reibaldi, director al Clinicii de Oftalmologie a universității Molinette, și expert în chirurgie retiniană, și dr. Vincenzo Sarnicola, președintele Societății italiene de cornee și celule stem.

„Adevărata noutate, constă în faptul că am extins transplantul de cornee la întreaga suprafață oculară, la țesuturile conjunctiv-sclerale, inclusiv la celulele stem aflate în limbusul corneal, care joacă un rol fundamental pentru a permite succesul transplantului în condiții speciale”, explică medicii, citați de presa italiană, potrivit Mediafax.

Ochii orbi cu aspecte funcționale nu trebuie enucleați, adică sacrificați, pentru că pot fi necesari la transplanturi, explică profesorul Sarnicola. În ultimii 20 de ani, domeniul transplanturilor oculare a făcut mari progrese, iar Italia joacă un rol de lider în lume, spune medicul.

La două săptămâni de la operație, pacientul de 83 de ani este capabil să recunoască oameni și obiecte și să se deplaseze fără ajutor. Ochiul său stâng a fost reconstruit, în scop estetic, cu țesut de la un donator, au mai menționat medicii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel